Share
Copiii și tinerii din Stoiceni au descoperit meșteșugul încondeierii ouălor

Copiii și tinerii din Stoiceni au descoperit meșteșugul încondeierii ouălor

În Săptămâna Patimilor, Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș” din Târgu Lăpuș derulează un proiect de suflet dedicat copiilor și tinerilor, menit să îi apropie pe aceștia de valorile tradiționale și rădăcini. În acest context, s-au organizat ateliere de încondeiat ouă în satele din vecinătatea orașului Târgu Lăpuș, primul atelier desfășurându-se în localitatea Stoiceni.

În cadrul primului atelier, participanții au avut parte de o experiență tradițională și creativă alături de doamna Reghina Petrehuș, care i-a inițiat pe aceștia cu multă pricepere în arta încondeierii ouălor, explicând semnificația fiecărui motiv pictat pe ouăle de Paști.

Tinerii au învățat să folosească condeiul, transformând ouăle în adevărate opere de artă. Atelierul a reprezentat nu doar o experiență meșteșugărească, ci și o incursiune în obiceiurile tradiționale care definesc identitatea locală.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu