Share
Cod roșu de caniculă în Maramureș: maxime de 41°C și disconfort termic deosebit de accentuat

Cod roșu de caniculă în Maramureș: maxime de 41°C și disconfort termic deosebit de accentuat

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Roșu de caniculă valabilă în intervalul 29 iunie, ora 10.00 – 1 iulie, ora 10.00, care vizează și județul Maramureș, alături de Banat, Crișana, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei.

Potrivit meteorologilor, în această perioadă se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce indică un nivel ridicat de stres termic pentru populație.

În Maramureș, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 35 și 41 de grade Celsius, cu valori mai ridicate în zonele vestice ale țării.

Totodată, nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa între 17 și 25 de grade, ceea ce va îngreuna refacerea organismului după valul de căldură din timpul zilei.

Autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare, să se hidrateze corespunzător și să limiteze activitățile în aer liber în orele de vârf.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu