În fiecare an, la data de 2 iulie, îl sărbătorim pe Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, unul dintre cei mai importanți domnitori creștini pe care i-a avut poporul român.
Ștefan cel Mare și Sfânt nu mai trebuie „prezentat” în niciun fel. Faptele lui mărețe, vredniciile cu care a fost înzestrat și credința nezdruncinată în Dumnezeu insuflată de mama sa – care, spre finalul vieții, s-a călugărit – pe de o parte, și de către sfetnicul său, Sfântul Daniil Sihastrul, pe de altă parte, l-au făcut cunoscut tuturor ca fiind „apărător neînfricat al credinței și patriei străbune”, precum și „mare ctitor de lăcașuri sfinte”.
Trebuie să amintim faptul că – pentru că și istoria o consemnează – domnitorul Moldovei, slăvitul Ștefan, a fost fiul lui Bogdan al II-lea, făcând parte din familia Muşatinilor, una dintre cele mai importante dinastii domnitoare ale Moldovei. Istoricii menționează faptul că, pe linia arborelui genealogic, Ștefan cel Mare „se trage” din domnitorul Dragoș I, numit „domn al Moldovei și voievod al Maramureșului”.
Cu toate că istoria poate fi adeseori incertă în unele privințe, totuși, pentru poporul român, Ștefan cel Mare, rămâne o personalitate marcantă a credinței noastre strămoșești, propovăduită de Sfântul Apostol Andrei, zidind multe biserici și mănăstiri, ascultând întru totul pe duhovnicul său, Daniil Sihastrul, care l-a adus în demnitatea de creștin adevărat, fiind în stare de a se mărturisi și căi de toate greșelile făcute, luând iertare de la Dumnezeu.
Pentru viața sa pilduitoare, pentru cârmuirea cu dragoste a țării, pentru ctitoriile sale înălțătoare și minunate, dar și pentru altfel multe fapte, Sfântul Ștefan cel Mare a fost trecut în rândul sfinților în anul 1992, mâine împlinindu-se 30 de ani de la canonizarea sa.
„Ștefane, Maria Ta, scoală-te, Sfinte!
De sub lespedea ce grea, căci sfinții nu au morminte!”
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
