Întâlnire între generații la Centrul CASPEV Baia Mare, cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a aniversării poetului Mihai Eminescu - 43 minute în urmă
Sala Polivalentă din Sighet, redeschisă și pregătită pentru Final Four-ul Cupei României la baschet feminin - 55 minute în urmă
Seară de Quiz la Zbor Hub Baia Mare: distracție și cultură generală pentru adolescenți - 1 oră în urmă
Ziua Culturii Naționale celebrează arta în toate formele ei, nu doar ceea ce vedem mereu - 1 oră în urmă
Primăria Baia Mare vine cu lămuriri privind deszăpezirea și contractul cu Drusal - 2 ore în urmă
Un tânăr de 22 de ani din Leordina a ajuns în închisoare pentru viol - 3 ore în urmă
Gata cu vacanța la CSM Sighet, s-au reluat pregătirile - 3 ore în urmă
Mărturisirea Monahului Nicolae Steinhardt de la Rohia despre poetul Mihai Eminescu - 4 ore în urmă
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Muzeul Satului din Baia Mare alături de elevii Colegiului „Mihai Eminescu” - 4 ore în urmă
„Armonii de iarnă” la Casa de Cultură Baia Sprie - 4 ore în urmă
Primăria Baia Mare vine cu lămuriri privind deszăpezirea și contractul cu Drusal
Primăria Baia Mare vine cu lămuriri privind contractul încheiat cu operatorul Drusal City. Contractul a fost încheiat în 23 ianuarie 2025 și vizează prestarea serviciilor de salubrizare, inclusiv deszăpezirea municipiului, pe o perioadă de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a serviciilor. Valoarea contractului este de 53.468.574,08 lei fără TVA și acoperă un pachet de servicii publice, componenta de deszăpezire reprezintând doar o parte și fiind condiționată de intervențiile realizate, se arată într-un comunicat al municipalității.
„Având în vedere că Municipiul Baia Mare achită lunar aproximativ 2 milioane lei fără TVA pentru serviciile curente de salubrizare, rezultă un cost estimat de 48 milioane lei pentru salubrizare pe întreaga durată a contractului. Prin urmare, componenta de deszăpezire este estimată la aproximativ 5 milioane lei pentru doi ani, sumă care nu este plătită anticipat, ci este decontată strict în funcție de intervențiile efectiv realizate. Contractul obligă operatorul să intervină ziua și noaptea, cu prioritate pe străzile pe care circulă transportul public, în stațiile și refugiile de pietoni, la trecerile de pietoni, precum și pe căile de acces către spitale, unități de urgență și alte instituții publice. Pentru aceste activități sunt ofertate 24 de utilaje, toate dotate cu sisteme GPS. Confirmarea și decontarea serviciilor se face exclusiv pe baza proceselor-verbale însoțite de rapoarte GPS, iar în lipsa acestora prestațiile nu sunt recunoscute. Totodată, staționarea utilajelor este decontată pentru maximum 8 ore pe zi, nu 24 de ore, așa cum se practica în trecut. În teren acționează minimum 50 de angajați ai operatorului, sprijiniți de aproximativ 100 de angajați ai Serviciului Public Ambient Urban (SPAU), în special pentru curățarea manuală și intervențiile punctuale”, precizează comunicatul.
Potrivit acestuia, autoritățile locale verifică permanent stocurile de materiale, dotările tehnice și modul de intervenție, având dreptul de a refuza decontarea serviciilor neprestate sau neconforme și de a aplica penalități contractuale.
„O valoare certă a costurilor aferente deszăpezirii va putea fi stabilită la mijlocul lunii februarie 2026, după centralizarea tuturor intervențiilor efective din această perioadă. (…) Orice abatere de la prevederile contractuale va fi sancționată conform clauzelor asumate: lucrările neconforme nu vor fi decontate, se vor aplica penalități financiare, iar în cazul nerespectării repetate a obligațiilor contractuale, municipalitatea își rezervă dreptul de a reține garanția de bună execuție și de a dispune toate măsurile legale prevăzute de contract și de legislația în vigoare”, relevă sursa citată.
Conform acesteia, analiza costurilor aferente activităților de deszăpezire din anii anteriori arată că aceste cheltuieli au variat. Astfel, în perioada 2019-2024, costurile totale (fără TVA) pentru deszăpezire și staționare au oscilat între 5,2 milioane lei și 7,7 milioane lei pe sezon, cu un total cumulat de peste 41 milioane lei.
„În majoritatea acestor ani, ponderea cea mai mare a cheltuielilor a fost reprezentată de staționare, nu de acțiunile efective de deszăpezire. Un exemplu este anul 2020, când pentru acțiune s-a plătit 465.662,9 lei, iar pentru staționare – 5.882.266,32 lei. În 2025, s-a bifat cea mai scăzută valoare pentru deszăpezire, mai exact costurile în acest sens au fost de doar 1.256.514,14 lei (fără TVA), din care pentru acțiune efectivă s-a plătit suma de doar 454.722 lei”, menționează comunicatul Primăriei.
Sursa foto: Primăria Baia Mare

















