Pomenirea celor adormiți – ofrandă omenească pentru odihnă sufletească - 2 minute în urmă
16 elevi din Maramureș au participat la un schimb de experiență în Italia - 25 minute în urmă
Încă două transferuri la CS Minaur - 1 oră în urmă
Sesiune de dialog alături de artistul Reszegh Botond în cadrul expoziției temporare „Viziuni la cotitură”, la Muzeul Judetean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - 2 ore în urmă
Educația digitală și tradiția s-au întâlnit la Baia Mare, în cadrul evenimentului de diseminare a rezultatelor proiectului „Activ Digital în Școala Ta!” - 3 ore în urmă
Maria și Pamfil Bilțiu lansează volumul „Troițele din județul Maramureș. Un tezaur de artă populară uitat” - 3 ore în urmă
Simpozionul „Bolnav și medic, tot om, împreună în bucuria vindecării” ajunge la ediția a II-a - 3 ore în urmă
Grupă cu dichis pentru România în Liga Națiunilor - 4 ore în urmă
Percheziții în Maramureș și Satu Mare într‑un dosar penal pentru fapte grave - 4 ore în urmă
DJ186D, blocat temporar la Slătioara pentru lucrări urgente - 5 ore în urmă
Pagube de aproape 9 milioane de lei produse în Maramureș de fenomenele hidrometeorologice periculoase
Fenomenele hidrometeorologice periculoase au produs, în perioada ianuarie – septembrie 2025, pagube în valoare de 8,970 milioane de lei în Maramureș, informează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Precipitațiile torențiale au crescut debitele cursurilor de apă din județ. De asemenea, scurgerile de pe versanți și viiturile formate pe cursurile mici de apă au afectat infrastructura din mai multe unități administrativ-teritoriale.
Potrivit sursei citate, au fost afectate de inundații 18 UAT-uri: Bistra, Botiza, Gârdani, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Mireșu Mare, Moisei, Ocna Șugatag, Petrova, Poienile de Sub Munte, Remeți, Rozavlea, Ruscova, Sarasău, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș, Vișeu de Sus, Ulmeni.
Șuvoaiele de apă au afectat doi kilometri de drum comunal și au avariat două poduri, șapte podețe, 61 km de străzi, 7,6 km de drumuri agricole și acoperișul Spitalului Orășenesc Târgu Lăpuș.
”Pentru refacerea infrastructurii afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase a fost întocmit și transmis autorităților centrale proiectul de hotărâre de Guvern în vederea alocării fondurilor necesare județului Maramureș, în valoare de 8.970.000 lei”, a arătat prefectul Florian-Valeriu Sălăjeanu.
Pompierii militari, comitetele locale pentru situații de urgență și serviciile voluntare pentru situații de urgență din unitățile administrativ-teritoriale afectate au intervenit în sprijinul populației pentru eliminarea efectelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase. De asemenea, s-a acționat cu utilaje pentru decolmatarea podețelor, șanțurilor și rigolelor, precum și pentru îndepărtarea aluviunilor transportate de șuvoaiele de apă pe drumurile comunale și pe străzi. Echipaje ale societății Electrica au acționat în teren pentru remedierea deficiențelor din sistemele de alimentare cu energie electrică, conform CJSU.
Sursa foto: CJSU Maramureș
















