De fiecare dată când se organizează examenul pentru a intra în administrația Uniunii Europene, apare aceeași imagine: mii și mii de oameni stând la coadă, la propriu și la figurat, pentru un loc într-un sistem care promite salariu mare, statut și stabilitate. Așa-numita „Brussels bubble” (Bula de la Bruxelles) nu mai e doar o expresie ironică. A devenit un obiectiv de carieră pentru o întreagă generație.
Concursul este organizat de Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO), instituția care, din 2003, centralizează recrutarea funcționarilor europeni. Înainte, fiecare instituție își făcea propriile angajări. Odată cu înființarea EPSO, procesul a fost unificat și standardizat. S-a creat, practic, o poartă oficială de acces spre funcțiile permanente din instituțiile UE.
Anul acesta, zeci de mii de candidați s-au înscris pentru câteva sute de locuri pe listă. Mai exact, peste 50.000 de candidați din toate colțurile Europei s-au înscris pentru concursul generalist AD5, poarta de intrare în aparatul administrativ al Uniunii Europene. Însă realitatea este mult mai selectivă decât entuziasmul inițial. În cel mai bun caz, 1.490 de persoane vor ajunge pe lista de rezervă, iar dintre acestea, în jur de 750 ar putea obține, în cele din urmă, un post efectiv într-una dintre instituțiile UE. În final, procentul celor care ajung să fie angajați este foarte mic. Și totuși, interesul este uriaș. Oare de ce?
Răspunsul e simplu și deloc rușinos: poziție socială, bani și siguranță pe termen lung.
Un salariu de început care poate ajunge la aproximativ 6.000 de euro net pe lună, plus indemnizații, stabilitate contractuală și o carieră într-un mediu internațional, sună extrem de tentant într-o Europă în care mulți tineri sar dintr-un job în altul, pe contracte temporare. Într-o piață a muncii nesigură, funcționarul european pare că a găsit formula rară a liniștii profesionale.
Dar dincolo de partea financiară, există și componenta de statut. Să spui că lucrezi la Bruxelles, într-o instituție europeană, aduce un anumit prestigiu. În unele cercuri, aproape că funcționează ca o medalie invizibilă. Nu e doar un job, e o etichetă. E apartenența la un grup restrâns, bine plătit și influent. Și atunci, inevitabil, apare înghesuiala. Nu pentru că toți candidații ar fi pasionați de politici europene sau de mecanismele legislative complicate. Sigur, există și vocație. Există și oameni care chiar cred în proiectul european. Dar ar fi naiv să ignorăm realitatea. Stabilitatea atrage. Salariul atrage. Ideea de carieră sigură până la pensie atrage.
În același timp, competiția este dură. Teste de logică, evaluări de competențe, etape eliminatorii. Mulți se pregătesc luni întregi, unii dau examenul de mai multe ori. În jurul acestui concurs s-a dezvoltat chiar și o mică industrie a cursurilor de pregătire. Când miza este atât de mare, investiția în pregătire devine firească.
Întrebarea care rămâne este alta: ce spune această aglomerație despre Europa de azi?
Poate că ne arată cât de mult tânjesc oamenii după siguranță. Poate că spune ceva despre diferența dintre sectorul public european și realitățile din multe state membre. Sau poate arată că, dincolo de idealuri, generația actuală caută în primul rând stabilitate și un venit care să ofere predictibilitate.
Când aceste lucruri se întâlnesc în aceeași ofertă, e inevitabil să fie înghesuială la intrare.
Vasile Petrovan
