Elevii Liceului Teoretic „Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus au marcat Ziua Internațională de Luptă împotriva Cancerului prin acțiuni de informare și conștientizare - 19 minute în urmă
Acțiune de colectare de aparate electrice în Baia Mare - 36 minute în urmă
Un grup de stiliști i-a coafat pe beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Bujorului din Baia Mare - 56 minute în urmă
Concert la Muzeul de Mineralogie - 1 oră în urmă
Eleva Mara Ropan Filip de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare a câștigat premiul 1 la concursul „Mesajul meu antiviolență” - 1 oră în urmă
Elevii de la Școala Profesională Româno-Germană Vișeu de Sus au participat la o activitate de lectură biblică, dedicată Zilei Internaționale a Cititului Împreună - 2 ore în urmă
Rezultate remarcabile pentru șahiștii Aris Guo și Sofia Vălean ai Academiei de Șah Maramureș la Maratonul Șahistic Clujean - 3 ore în urmă
Locuri de muncă în Maramureș - 3 ore în urmă
Profesori și studenți protestează la București împotriva măsurilor de austeritate - 4 ore în urmă
Tată și fiică, uniți de aceeași uniformă la IPJ Maramureș - 4 ore în urmă
Un tânăr a fost arestat preventiv după ce a provocat un incendiu de proporții la Borșa
Vineri, în jurul orei 01.00, poliţia Borşa a fost sesizată despre faptul că pe strada Independenţei din oraş are loc un incendiu la o magazie de lemne. Pentru stingerea focului, care a cuprins mai multe magazii de lemne şi care s-a extins şi la un autoturism, au intervenit lucrători şi autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş – subunităţile Borşa şi Vişeu de Sus, precum şi două autoutilitare tip cisternă din cadrul Primăriei Oraşului Borşa.
Conform bilanţului final, distrugerile provocate de incendiu au fost însemnate: 20 de anexe gospodăreşti în care erau depozitate bunuri casnice şi importante cantităţi de lemn de foc, două autoturisme şi o motocicletă, iar ca urmare a efectului termic, au fost afectate şi două blocuri situate pe aceeaşi stradă.
Proprietarul unui autoturism afectat de incendiu a încercat să intervină pentru stingerea incendiului şi a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din fericire nu a fost necesară internarea acestuia.
Cercetările au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat. În urma investigaţiilor întreprinse de poliţiştii borşeni, a fost identificat un tânăr de 23 de ani din oraş bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reţinut în aceeaşi zi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi distrugere prin incendiere, iar sâmbătă Judecătoria Vişeu de Sus a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.















