Ultimele informații de la Spitalul Universitar despre starea lui Mircea Lucescu după infarct - în urmă
Ștefania Man din Târgu Lăpuș, premiată la primăria orașului pentru performanțele obținute la campionatele de schi adaptat - 44 minute în urmă
Elevi ai Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, în vizită la Facultatea de Robotică din Cluj-Napoca - 1 oră în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (VII) - 2 ore în urmă
Înaintări în grad la Jandarmeria Maramureș - 2 ore în urmă
Anderson Mollino Da Silva pleacă de la CS Minaur - 3 ore în urmă
„Educația – o problemă?” – conferință la Biblioteca Județeană - 4 ore în urmă
Campania „Maramureș curat” a reunit elevi, cadre didactice și cetățeni, în cadrul acțiunilor de ecologizare a comunei Fărcașa - 6 ore în urmă
Jessica Quintino Ribeiro: „Simt că acest club are ceva special și sunt fericită să fac parte din el” - 6 ore în urmă
Atelier la Hub-ul Învățătorilor: „Ascultarea care schimbă tot” - 7 ore în urmă
Un pui de căprior a fost salvat la momentul potrivit; Acesta era singur pe marginea unui drum public
Ieri, 6 iunie, pentru un pui de căprior cei mai buni prieteni și salvatori au fost polițiștii din Șomcuta Mare. Aflați în serviciul de patrulare, polițiștii au observat pe marginea drumului public de pe strada Mireșului din oraș un mic pui de căprior.
Polițiștii nu au stat pe gânduri și au sărit în ajutorul micuței. Aceștia au luat legătura cu un lucrător din cadrul Ocolului Silvic, care a constatat faptul că este vorba despre o femelă de aproximativ 2-3 zile.
Micuțul animăluț a fost predat pe mâini bune, în custodie, lucrătorului din cadrul Ocolului Silvic.















