Kelemen Hunor este criticat dur de maghiari din cauza problemelor de acces la vot - 12 minute în urmă
Atelier creativ de Paști dedicat copiilor de la Centrul de Primire în Regim de Urgență Sighetu Marmației - 27 minute în urmă
Elevii de liceu sunt invitați să ia parte la lansarea proiectului „Tineri și Antreprenori”, la Zbor Hub Baia Mare - 44 minute în urmă
Olimpiada Națională de Religie Catolică a reunit în Baia Mare 156 de elevi din 18 județe - 1 oră în urmă
Lucrări la rețeaua de apă și canalizare în mai multe zone din Baia Mare - 2 ore în urmă
Elevii din Maramureș au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Limba Engleză de la Brașov - 2 ore în urmă
Învățare pentru toți în județul Maramureș: elevii au participat la activități de lectură în aer liber - 2 ore în urmă
Performanțe deosebite pentru CS Red&Black Dance Baia Mare la competiția „Showtime Dance” desfășurată la Cluj-Napoca - 3 ore în urmă
Polițiști la discuții cu copiii - 4 ore în urmă
„Easter On Two Wheels”: eveniment plin de entuziasm și voie bună pentru copiii din Seini - 4 ore în urmă
Tânăr cercetat pentru contrabandă și țigări în valoare de 34.000 lei confiscate
Ieri, 17 august, polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – ITPF Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 16.15, aceștia au oprit în trafic pentru control un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Franța.
La volanul mașinii se afla cetățeanul roman M.D., în vârstă de 20 de ani, din Satu Mare, iar în autoturism au fost descoperite mai multe colete cu țigări.
Drept urmare, s-a luat măsura conducerii autoturismului cu țigări împreună cu șoferul la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 2.800 de pachete cu ţigări, cu timbru Duty-Free, în valoare de aproximativ 32.800 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activității infracționale. Totodată, autoturismul în valoare de 24.000 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat până la finalizarea anchetei.
Tot ieri, 17 august, în jurul orei 22.55, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în ţară, o femeie cu dublă cetățenie româno-ucraineană, R.T., în vârstă de 43 de ani, care călătorea în calitate de pasager într-un microbuz marca Mercedes Benz.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale femeii, cantitatea de 920 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Țigările în valoare de 1.380 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional de către Biroul Vamal Siret cu amendă în valoare de 6.000 lei.















