O tânără din Maramureș face parte din echipa care a creat o brățară ce le permite persoanelor cu deficiențe de auz să „simtă” muzica - 6 ore în urmă
Lucrări semnate de Hollósy Simon, reunite într-o expoziție de excepție la Sighetu Marmației - 9 ore în urmă
România și taxarea muncii: suntem pe primul loc în UE, dar ce spune cu adevărat această statistică? - 10 ore în urmă
Bucuria vacanței, celebrată de micii beneficiari ai Centrului Rivulus Pueris Baia Mare prin activități interactive - 12 ore în urmă
Maramureș Coffee Festival revine cu cea de-a doua ediție în Satul de pe Deal - 12 ore în urmă
Încep lucrările la noua creșă din Baia Sprie - 12 ore în urmă
Accident pe DN1C, spre Recea: trafic îngreunat în zona pasarelei - 14 ore în urmă
„Frumusețea fără granițe”, spectacol de dans clasic chinezesc la Teatrul Municipal Baia Mare - 14 ore în urmă
Planetariul Baia Mare celebrează astăzi 57 de ani de activitate - 15 ore în urmă
Începând de astăzi, salariul minim crește cu 6,8% - 16 ore în urmă
Salvați-mi fetița! a fost strigătul disperat al mamei. Ambulanțele românești, oprite de vameşii sârbi.
Un accident cumplit a avut loc noaptea trecută în Serbia, la aproximativ 10 kilometri de granița cu România. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, două înmatriculate în România și unul în Serbia. Impactul violent a curmat trei vieți: un cetățean sârb, un român de 30 de ani și fetița lui de doar 8 ani. Ironia crudă a sorții face ca micuța să fi obținut chiar în acea zi locul 1 la un concurs de dans sportiv. Familiile din Craiova, care se întorceau acasă după competiție, au trăit clipe de coșmar.
Șoferul sârb, care a provocat tragedia, era beat și a fugit imediat de la locul accidentului, dar Poliția l-a prins însă la scurt timp și l-a reținut.
În încercarea disperată de a salva victimele, Serviciul de Ambulanță Județean Mehedinți a trimis două echipaje către locul tragediei. Din păcate, la graniță salvatorii s-au lovit de un obstacol absurd, vameșii sârbi nu i-au lăsat să treacă, pe motiv că nu aveau pașapoartele la ei.
Minutele prețioase s-au scurs în timp ce medicii români ascultau neputincioși, prin telefon, strigătele disperate ale mamei fetiței. După aproape o jumătate de oră de insistențe și explicații, ambulanțele au primit, în sfârșit, permisiunea de a intra în Serbia. Însă a fost prea târziu… Medicii locali declaraseră deja decesul fetiței și al tatălui ei.
„Dacă nu întârziam în vamă, poate era o șansă” a spus medicul Cornelia Bernardi, care a intervenit la locul accidentului. „Mama fetiței era în stare de șoc și îmi tot spunea: Salvați-mi fetița!”
Deși există un protocol de colaborare între România și Serbia pentru astfel de situații, în acea noapte, el nu a fost respectat.
Vasile Petrovan















