Două cutremure slabe s-au înregistrat în județul Maramureș - 9 minute în urmă
În Fărcașa se organziează prima ediție a turneului de tenis de masă - 12 minute în urmă
Maramureșeanul câștigător al Cupei cu Corvinul Hunedoara se transferă la Sepsi - 45 minute în urmă
A XX-a ediție a Festivalului Internațional de Cântece și Jocuri Populare din Strâmtura are loc duminică - 1 oră în urmă
Micii producători, taxați pentru transportul propriilor produse la piață - 1 oră în urmă
Zilele Internaționale ale Producătorilor, la Sala Sporturilor - 2 ore în urmă
Trei eleve de la Colegiul „Mihai Eminescu” Baia Mare au fost premiate la Olimpiada Națională de Religie – Cultul Ortodox - 2 ore în urmă
Intoria Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor Baia Mare, prezentată într-un scurt film - 3 ore în urmă
Crosul copiilor a ajuns la cea de-a treia ediție - 3 ore în urmă
Un polițist din Maramureș, locul I la Campionatul Național de TIR al MAI - 3 ore în urmă
„Siguranța elevului, prioritate!”: Elevii din Ariniș și Asuaju de Sus, la discuții cu polițiștii
Un vechi proverb românesc spune că „Unde-s mulți, puterea crește”. Așa și la Secția 3 Poliție Rurală Fărcașa, două localități și-au unit forțele pentru binele copiilor. Școala Gimnazială „Mihai Olos” Ariniș împreună cu Școala Gimnazială Asuaju de Sus au gândit și pus în practică un proiect „Siguranța elevului, prioritate!” în care au fost cooptate și posturile de poliție comunale.
Scopul proiectului este colaborarea în vederea educării elevilor pentru a conștientiza pericolele navigării pe internet, a actelor de bullying în spațiul școlar și în afara lui.
Unitățile de învățământ au alocat două zile întâlnirii copiilor cu polițiștii. La aceste întâlniri polițiștii celor două comune au solicitat „întăriri” la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, mai exact la Biroul Siguranța Școlară, la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum şi la Serviciul Rutier şi Serviciul de Ordine Publică – Grupa Canină, pentru ca elevii să se bucure de informaţii cât mai complete, specializate, utile, dar prezentate într-o manieră cât mai plăcută pentru ei.
Astfel polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară le-au prezentat elevilor riscurile la care se expun din punct de vedere penal atunci când adoptă comportamente antisociale, delincvente. Ce infracțiuni pot comite atunci când adoptă comportamente de tip bullying, ce se întâmplă cu autorul, dar și cu victima.
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost însoțiți de cei de la Serviciul Rutier, ocazie cu care elevii au putut să urce într-o autospecială de poliție, să vadă echipamentul specific și să își facă fotografii. Copiii au primit și o mică recompensă din partea polițiștilor de la Biroul Siguranța Școlară pentru utilizarea corectă a semnalelor luminoase și acustice ale autospecialei de poliție.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au discutat cu elevii despre lumea virtuală, pericolele cu care se pot întâlni pe internet, modul în care operează infractorii și măsurile de precauție pe care le au la îndemână pentru a evita victimizarea.
Polițiștii de prevenire au fost însoțiți de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică – Grupa Canină, copiii având ocazia să întâlnească un câine polițist, un ofițer patruped. Astfel SNOW a fost în centul atenției, copiii jucându-se cu el, ignorând noroiul de afară.