Intrarea în noul an nu a fost una liniștită pentru toată lumea pe Valea Ruscovei. În timp ce mulți sărbătoreau trecerea dintre ani, începutul lui 2026 a fost marcat de o alertă serioasă, care a pus în mișcare mai multe echipe de intervenție, chiar în noaptea de Revelion.

,,Noul an a început la datorie pentru voluntarii noștri. În primele minute ale anului 2026, echipa SVSU Poienile de sub Munte, alături de colegii de la SVSU Repedea, a intervenit de urgență în sprijinul SVSU Ruscova și al echipajelor ISU pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.
Această intervenție coordonată arată forța comunităților noastre atunci când acționăm împreună. Indiferent de sărbătoare, suntem pregătiți să ne sprijinim colegii și să protejăm viețile și bunurile cetățenilor de pe întreaga vale.
Incendiul a fost localizat și lichidat prin efortul comun al tuturor structurilor prezente la fața locului.
Suntem mândri de colegii noștri și de solidaritatea de care dăm dovadă!,, au anunțat într-o postare reprezentanții Svsu Poieni Pdsm Maramures.