Echipa Salvamont Maramureș s-a mărit cu încă doi salvatori montani atestați - 6 ore în urmă
Se fac înscrieri la Academia de fotbal Minerul - 7 ore în urmă
CS Dragonul Baia Mare a urcat pe locul 2 în clasamentul general pe cluburi, în urma rezultatelor deosebite obținute la Campionatul Național de Taekwon-do ITF Târgu Mureș - 8 ore în urmă
Artista băimăreană Iolanda Griga Gherghel, succes internațional la Milano - 8 ore în urmă
Elevii Colegiului „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, performanțe de excepție la Olimpiada Județeană de Istorie - 9 ore în urmă
„Povestea noastră de familie” – activitate dedicată copiilor din Parohia Dumbrăvița, în cadrul unui proiect al Patriarhiei Române - 9 ore în urmă
Casa Orășenească de Cultură Seini va găzdui o seară de film cu intrare liberă - 9 ore în urmă
O nouă ediție de titluri de stat Tezaur - 9 ore în urmă
Incendiu la un imobil de pe bd. Republicii din Baia Mare - 10 ore în urmă
Încă cinci platforme cu eco-insule digitalizate vor fi operaționalizate în Baia Mare - 10 ore în urmă
Nouă incendii, în weekend, în Maramureș. Cea mai dificilă intervenție a fost în Baia Mare
94 de misiuni au avut reprezentanții ISU Maramureș în weekendul trecut. Cele mai multe le-au avut echipajele SMURD, care au acționat în 72 de cazuri. Lucrătorii ISU au fost prezenți și la evenimente publice, preventiv, spre buna desfășurare a acestora.
Pompierii au intervenit la stingerea a nouă incendii. Flăcările au izbucnit la locuințe și anexe gospodărești din localitățile Mesteacăn, Rozavlea, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Ciolt, Seini și Baia Mare.
„De departe cea mai dificilă intervenție a fost cea de duminică dimineața, în urma sesizării producerii unui incendiu la o clădire din municipiul Baia Mare. Pompierii Detașamentului Baia Mare au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și echipaje medicale SMURD pentru gestionarea incendiului care a afectat acoperișul, spații amenajate în pod și bunurile aflate în aceste spații. Echipajele au depus eforturi pentru a limita propagarea flăcărilor la alte spații și au evacuat mai multe bunuri, materiale IT și arhiva, aflate în aceeași clădire”, informează ISU Maramureș.
În scopul prevenirii altor situații de urgență, pompierii militari le reamintesc cetățenilor principalele reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- La exploatarea coșurilor de fum: păstrați distanța dintre fața exterioară a coșurilor și elementele combustibile ale acoperișului; verificați coșurile de evacuare a fumului pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului; curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
- În ceea ce privește instalațiile electrice: efectuați verificarea periodică a instalației electrice cu personal autorizat; verificați periodic cordoanele de legătură ale echipamentelor electrice și înlocuiți-le atunci când sunt uzate; nu suprasolicitați o priză, deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent; nu folosiți instalații electrice improvizate.
Sursa foto: ISU Maramureș















