Final de eră în fotbal. Cristiano Ronaldo spune că se pregătește de retragere - 30 de minute în urmă
Constantin Brâncoveanu, domnul care nu și-a lepădat credința nici în fața morții - 2 ore în urmă
Clipa de natură - 3 ore în urmă
Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 5 ore în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 6 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 6 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 8 ore în urmă
David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 11 ore în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 11 ore în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 12 ore în urmă
La mulți ani, salvatori ai munților!
Astăzi, de Ziua Internațională a Salvatorilor de pe pârtiile de schi, aducem un omagiu celor care veghează asupra siguranței montane, intervenind rapid și eficient în cele mai dificile situații. România se numără printre țările care au implementat un sistem complex de salvare montană, iar echipele Salvamont sunt recunoscute pentru pregătirea lor profesională de excepție. Acești salvatori nu doar că intervin pe pârtii, dar sunt instruiți și atestați pentru a acționa în orice mediu montan – fie că este vorba de peșteri, lacuri alpine, instalații de transport pe cablu sau zone afectate de avalanșe.
Salvamont România este singura structură de salvare montană din țară cu gradul A în cele mai importante organisme internaționale de profil: CISA (Comitetul Internațional de Salvare Alpină), FIPS (Federația Internațională a Salvatorilor pe Pârtiile de Schi) și IEDO (Organizația Internațională de Salvare cu Drone). Acest statut confirmă profesionalismul și dedicarea salvatorilor montani români, care își perfecționează constant tehnicile pentru a face față celor mai complexe intervenții.
Maramureșul, un tărâm cu peisaje spectaculoase și tradiții nealterate, este o regiune unde salvatorii montani joacă un rol esențial în siguranța turiștilor. Cu pârtii de schi precum cele de la Cavnic, Șuior sau Borșa, dar și trasee montane ce străbat Munții Rodnei și Munții Maramureșului, zona atrage mii de iubitori ai sporturilor de iarnă și ai drumețiilor. Însă frumusețea munților vine și cu riscuri, iar în fiecare sezon, salvamontiștii sunt solicitați în numeroase cazuri.
În sezonul de iarnă 2023-2024, echipele Salvamont au intervenit la peste 4500 de accidente pe pârtii, iar în această iarnă, numărul intervențiilor a depășit deja 2000. Aceste cifre alarmante ne reamintesc importanța responsabilității fiecărui turist în practicarea sporturilor de iarnă și a activităților montane.
Dacă apreciați munca salvatorilor montani, oferiți-le cel mai valoros sprijin: respectați regulile de siguranță pe pârtie și în munți! Fiecare zi fără incidente este o zi în care salvatorii montani pot rămâne doar observatori, fără a fi nevoiți să intervină în situații critice. Haideți să le oferim acest răgaz, să îi lăsăm să „înghețe” degeaba în patrulare și să trăiască o zi fără urgențe!
Salvamontiștii, oamenii în roșu, sunt mereu pregătiți să intervină – însă, prin prudență și responsabilitate, putem reduce riscurile și ne putem bucura de munte în siguranță.
Vasile Petrovan














