Noul showroom Toyota Baia Mare și-a deschis porțile - 17 minute în urmă
„Cupa Crăciunului” va aduce magia sărbătorilor pentru șahiștii băimăreni - 1 oră în urmă
Autobuzul lui Moș Crăciun se pregătește să pornească la drum în Baia Mare - 2 ore în urmă
„Feeria de Crăciun: O poveste prin dans și gimnastică ritmică”, la LPS Baia Mare - 2 ore în urmă
Rugăciune și colind la Catedrala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Trei zile de sărbătoare: Târgul de Crăciun ,,Poveste de iarnă” de la Târgu Lăpuș debutează astăzi - 2 ore în urmă
„Piața muncii 2025. Strategii, tendințe, perspective”: eveniment dedicat studenților la ZborHub Baia Mare - 2 ore în urmă
5 decembrie – Sorin Grindeanu, președintele PSD - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 5 decembrie 2025 - 3 ore în urmă
Moșul a primit o mână de ajutor de la polițiștii maramureșeni - 14 ore în urmă
IPJ Maramureș: Completări la Legea 205/2004 privind protecția animalelor
Având în vedere că în ultimii ani tot mai des au fost raportate abuzuri şi violenţe aplicate animalelor, s-a impus instituirea unor măsuri de protecție a acestora astfel încât să le fie asigurate sănătatea, bunăstarea și beneficierea de servicii publice de adăpostire specializate în situația în care sunt supuse unor situații de pericol. Aceste servicii presupun preluarea, asistarea veterinară de urgență, inclusiv intervenția chirurgicală, transportul, cazarea, hrănirea, deparazitarea, vaccinarea, controlul bolilor.
Astfel la legea 205 din 2004 privind protecția animalelor republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 30 aprilie 2014, cu completările ulterioare, s-a impus introducerea unui nou capitol care prevede măsurile pentru protecția temporară a animalelor aflate într-o situație de pericol.
Cetățenii trebuie să știe că polițiștii din cadrul Poliției Române, care în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol, emit de îndată ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.
Obligația de a asigura servicii publice de adăpostire a animalelor aflate într-o situație de pericol revine consiliilor județene.
Un animal aflat într-o situație de pericol este un animal care a fost rănit sau schingiuit, animal care a fost implicat în lupte între animale, animal domestic sau animal captiv asupra căruia a fost practicat tirul, animal folosit pentru dresajul altor animale, animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, animal din speciile ecvide, bovine, ovine și caprine aflat fără supraveghere pe căile de circulație.
Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă din: constatarea directă; înregistrări video, audio, fotografii, indiferent de proveniența acestora; înscrisuri, inclusiv cele sub formă de mesaje sau publicații în mediul electronic și sau de telefonie mobilă; fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.
Polițiștii nu emit ordin de plasare a animalului în adăpost atunci când constată că situația de pericol nu a fost generată de către deținătorul animalului, iar acesta declară în scris că va asigura condiții optime pentru respectivul animal, informează reprezentanții IPJ Maramureș.














