Furt într-un local din Vișeu de Sus; O femeie a fost amenințată cu un cuțit
Astăzi, 8 iunie, în jurul orei 05.00, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați prin apel 112 de o femeie de 35 de ani din ora că în jurul orei 04.47, în timp ce își desfășura activitatea in incinta unui local, ar fi fost amenințată cu un cuțit de o persoană necunoscută, care purta o glugă pe cap.
Ulterior, persoana a sustras din seiful societății 10.000 de lei și 200 de euro.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.













