Accident rutier la ieșirea din Șurdești; Un copil de 4 ani a ajuns la spital
Astăzi, 6 februarie, la ora 08.37, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați prin 112 că pe D.J. 184, la ieșire din localitatea Șurdești spre Cavnic, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.
Un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Sighetu Marmației, a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 62 de ani, din Baia Mare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 4 ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului condus de bărbatul de 45 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, unde a rămas internată.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto – captură video Marian Roman





