Prima donație pentru muzeul băimărean împlinește astăzi 128 de ani
La 30 septembrie 1898, istoricul Gyula Schönherr a făcut o donație de 58 de obiecte pentru colecțiile viitorului muzeu al Băii Mari. Printre ele se aflau opaițe miniere din lut ars și piese medievale. Acesta este evenimentul pe care îl evocăm astăzi, la 128 de ani distanță: înregistrarea primei donații, un moment concret din istoria constituirii patrimoniului muzeal băimărean. Muzeul avea să se deschidă pentru public abia în 1904, dar obiectele începuseră deja să fie adunate, inventariate și păstrate.
Cele 58 de piese merită privite dincolo de numărul lor. Prin donația lui Schönherr, lucruri provenite din trecutul orașului intrau într-o colecție destinată să le asigure păstrarea și cercetarea. Un opaiț, de pildă, înceta să mai fie doar un obiect vechi și devenea o mărturie despre o ocupație, despre o tehnică și despre condițiile în care munciseră oamenii. Data de 30 septembrie 1898 consemnează această trecere, importantă pentru orice muzeu: obiectul primește un loc într-o evidență, iar odată cu el sunt păstrate informațiile care îi pot explica valoarea.
Prezența opaițelor miniere între primele piese inventariate spune ceva esențial despre Baia Mare. Într-un oraș format și dezvoltat în strânsă legătură cu exploatarea zăcămintelor, mărturiile muncii din subteran își găseau firesc locul în colecțiile de început. Sunt obiecte modeste, dar tocmai această modestie le face interesante. Istoria mineritului se poate urmări prin privilegii, administrație și producție, însă un opaiț aduce în discuție omul care avea nevoie de lumină pentru a lucra. El apropie istoria economică de experiența cotidiană, fără să ne permită, în lipsa unor informații suplimentare, să atribuim piesei un anumit proprietar sau o întâmplare anume.
Gyula Schönherr, băimărean născut în 1864, era un cercetător preocupat de trecutul orașului său. Membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe, a adunat documente, însemnări și material ilustrativ pentru o monografie a Băii Mari. Donația din 30 septembrie se înscrie în această muncă de recuperare a trecutului local. Pentru el, documentele și obiectele ofereau căi complementare de cercetare: un act putea explica drepturile și organizarea orașului, în timp ce o piesă păstrată putea dezvălui ceva despre activitățile și viața locuitorilor.
Există un detaliu al acelei zile care merită atenția istoricilor. În Repertoriul arheologic al județului Maramureș, Carol Kacsó consemnează piese inventariate la 30 septembrie 1898, sub numerele 4 și 6, ca donații ale lui Schönherr, cu precizarea că proveneau din colecția lui Géza Nagy. Tot atunci fusese înregistrat, sub numărul 5, un fragment de topor neolitic, pierdut ulterior. Aceste mențiuni dau consistență datei aniversare: avem numere de inventar, numele donatorului și informații despre proveniență, elemente prin care începuturile colecției pot fi cercetate în detaliu.
Precizarea referitoare la Géza Nagy arată și de ce istoria unei donații trebuie urmărită cu atenție. Donatorul și colecționarul anterior pot fi persoane diferite, iar data intrării în muzeu reprezintă doar o etapă din existența obiectului. Pentru cercetător contează unde a fost descoperită piesa, cine a păstrat-o, prin ce împrejurări a ajuns la donator și ce informații au însoțit-o. O înregistrare scurtă poate deschide astfel un traseu de cercetare mai amplu decât lasă să se vadă la prima lectură.
La fel de importantă este distincția dintre această donație și etapele instituționale care au urmat. Asociația Muzeală Băimăreană s-a înființat la 31 august 1899, prin demersurile lui Schönherr, iar Muzeul Orășenesc a fost inaugurat la 19 iunie 1904. Ziua de 30 septembrie 1898 își are locul propriu în această cronologie: este data primei donații înregistrate, anterioară organizării asociației și deschiderii muzeului pentru vizitatori. Păstrarea acestor diferențe ne ajută să înțelegem cum s-a construit instituția, treptat, prin contribuții și muncă de organizare.
Povestea poate fi urmărită și în volumul Minerit și civilizație în Maramureș, coordonat de Carol Kacsó și Lucia Pop, apărut în 2010. Studiul Luciei Pop despre colecțiile de minerit așază donația din 1898 în istoria formării acestui patrimoniu. O altă lucrare relevantă este Ghidul colecțiilor Muzeului Orășenesc Baia Mare, publicat la inaugurarea din 1904, cu o introducere semnată de Schönherr. Între înregistrarea primelor obiecte și prezentarea colecțiilor într-un ghid se poate urmări drumul de la gestul unui donator la o instituție care își făcea patrimoniul cunoscut.
Pentru noi, băimărenii, 30 septembrie 1898 merită reținut ca o zi în care grija pentru trecut a căpătat o formă concretă: 58 de obiecte donate și intrate în evidența unei colecții. Valoarea acestui moment stă și în ceea ce a făcut posibil mai târziu. Piesele puteau fi cercetate, comparate și prezentate publicului, iar însemnările despre ele puteau păstra informații pe care timpul le-ar fi șters. Astăzi, întoarcerea la acea donație ne apropie de începuturile muzeului și de oamenii care au înțeles că istoria Băii Mari avea nevoie de un loc în care să fie păstrată.
Sursa FOTO: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Vasile Petrovan
Citește și:
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
