Share
Întoarcere acasă cu un dar de suflet: Veronica Szinkulics a donat Muzeului Tarnița din Băița cel mai nou volum al său

Întoarcere acasă cu un dar de suflet: Veronica Szinkulics a donat Muzeului Tarnița din Băița cel mai nou volum al său

Vizită cu puternică încărcătură emoțională la Muzeul Tarnița din Băița (oraș Tăuții Măgherăuș), unde scriitoarea Veronica Szinkulics, originară din localitatea Nistru și stabilită de mulți ani în Canada, a revenit pe meleagurile natale pentru a-și regăsi rădăcinile.

Cu acest prilej, autoarea a donat muzeului cel mai recent volum al său, „Femeilor din lumea noastră fără cer”, o carte dedicată femeilor din comunitățile miniere, care aduce în prim-plan sacrificiile și forța nevăzută a soțiilor de mineri. Gestul a fost apreciat de administrația locală, care consideră donația o valoroasă contribuție la patrimoniul cultural al muzeului.

„Astăzi, paginile de istorie vie ale Muzeului Tarnița, Băița s-au îmbogățit cu o poveste profundă, adusă de dincolo de ocean. Am avut bucuria de a o primi în vizită la muzeu pe doamna Veronica Szinkulics, sosită tocmai din Canada pentru a reînnoda firele nevăzute care o leagă de pământul natal și de oamenii săi.

Născută în localitatea Nistru și cunoscută publicului pentru volumele sale „Născut într-un sat de mineri”, „Valea Nistrului” sau cercetarea profundă „Broderia ca formă de comunicare”, dna. Veronica Szinkulics este un cronicar al destinelor împletite strâns cu asprimea și speranțele comunităților minerești.

Cu ocazia acestei vizite, autoarea a dăruit Muzeului Tarnița, Băița ultima sa carte publicată, un volum-manifest al rezistenței umane: „Femeilor din lumea noastră fără cer”. Prin această carte, Veronica Szinkulics propune o perspectivă unică și extrem de valoroasă: mineritul la genul feminin.

Dacă bărbații coborau în măruntaiele pământului, în întunericul absolut, soțiile minerilor rămâneau la suprafață să poarte pe umeri o altă bătălie, nevăzută, dar la fel de grea. Cartea este un omagiu adus acestor femei puternice, adesea uitate de cronicile oficiale, dar care au fost adevărate „ferestre” prin care lumina, dragostea și normalitatea au intrat în casele minerilor. Piesa centrală a cărții sale este nevoia disperată de ,,ferestre” într-o lume lipsită de cer. Iar în zonele miniere, autoarea ne arată că aceste ferestre au fost adesea create prin artă și tradiție.

Continuându-și viziunea dintr-o lucrare anterioară dedicată artei acului, scriitoarea vorbește cu multă sensibilitate despre meșteșugul broderiei ca formă de comunicare. Îi mulțumim doamnei Veronica Szinkulics pentru că nu și-a uitat rădăcinile, pentru că a oferit glas femeilor din lumea minerească și pentru că a lăsat la Tăuții-Măgherăuș o parte din sufletul său îmbrăcat în haine de carte.

Vă invităm la Muzeul Tarnița, Băița pentru a descoperi această nouă bijuterie literară și pentru a privi împreună, prin ferestrele de panză și cuvinte, viața soțiilor de mineri descrisă în cartea ei!”, transmite primarul Dumitru Marinescu.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu