Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, partener în proiectul european „Spațiu pentru Noile Generații” din Bosnia și Herțegovina
O delegație a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a fost prezentă, în perioada 25 iunie-3 iulie, la prima întâlnire din cadrul proiectului european „Spațiu pentru Noile Generații”, derulată prin programul Erasmus+ la Teatrul Național Zenica din Bosnia și Herțegovina.
Din partea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș au participat muzeograf dr. Oana-Alexandra Chirilă, coordonatoarea proiectului, Bianca Silaghi, reprezentanta instituției în Consiliul de Organizare al Tinerilor din cadrul programului, precum și alți 5 tineri voluntari ai muzeului care s-au implicat în programul Takeover Day de-a lungul anilor.
Programul se desfășoară în perioada iulie 2026-ianuarie 2027 și vizează stimularea interesului pentru cultură și memorie în rândul tinerilor, prin implicarea acestora în parteneriate de dialog și co-creație.
Reprezentanții muzeului băimărean, parteneri în cadrul proiectului, au participat la ateliere de lucru și vizite culturale la principalele obiective istorice din Zenica, Srebrenica și Sarajevo, obiectivul central fiind cel de a păstra memoria unor evenimente tragice din istoria Europei, precum războiul din 1992-1995 și genocidul din Bosnia.
Participanții și-au consolidat astfel cunoștințele istorice, dar și abilitățile de comunicare și socializare cu reprezentanți din alte instituții culturale partenere în cadrul proiectului. Printre acestea se numără: Asociația Act!On din Olanda, Coaliția Internațională a Siturilor și Memorialelor din Belgia și NS-Dokumentation Center din Germania.
Larisa Viragh





