Icoana Maicii Domnului de la Rohia a ajuns pentru prima dată la Cluj-Napoca
Un moment de profundă încărcătură spirituală a fost trăit aseară, 27 iunie, de credincioșii din Cluj-Napoca, odată cu aducerea, pentru prima dată, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia.
Acest lucru se datorează zilelor hramului Catedralei Mănăștur.
„Moment istoric pentru comunitatea noastră. În această seară, de la orele 18.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mãnãstirea Rohia a ajuns pentru prima dată în Cluj-Napoca.
Delegația maramureșeană, condusă de părintele stareț arhim. Macarie Motogna, a fost întâmpinată pe esplanada din fața bisericii de soborul preoțesc și credincioșii mãnãștureni, după care icoana Maicii Domnului a fost așezată în bisericã, lângă baldachinul cu racla în care se găsesc părticele din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
În continuare, a fost săvârșită slujba Vecerniei Mari cu Litie. La finalul slujbei, părintele stareț a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.
Toți credincioșii care s-au închinat au fost binecuvântați cu untdelemn sfințit și au primit în dar câte o iconiță.
Reamintim faptul cã acest odor de mare preț va rămâne în Mãnãştur până luni, 29 iunie, orele 21.00”, transmite Catedrala Mănăștur – Cluj.








