În fiecare vară, mii de tineri din România privesc spre toamnă cu speranță. Admiterea la facultate este privită ca o poartă spre un alt statut social, spre independență, spre visul unei vieți mai bune. Însă, începând din această toamnă, pentru mulți dintre ei, această poartă riscă să devină un zid impenetrabil. Și totul ține de bani.
Mai multe universități importante din țară anunță majorări consistente ale taxelor de școlarizare, unele ajungând chiar la dublarea sumelor actuale. De exemplu, la Facultatea de Drept a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, taxa anuală crește de la 3.200 la 6.000 de lei. La Academia de Studii Economice din București, anumite facultăți ar putea ajunge la 10.000 de lei pe an. La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, creșterile sunt mai moderate, însă și aici taxele pot urca până la 6.500 de lei pentru unele domenii.
Pe hârtie, cifrele pot părea doar ajustări economice într-un sistem aflat sub presiune. În realitate, ele pot însemna renunțarea la un vis pentru mii de tineri din familii cu venituri modeste. O taxă de 10.000 de lei pe an nu înseamnă totul. Mai este nevoie de chirie, mâncare, manuale, transport, adică sacrificii greu de dus pentru părinții care deja își împart veniturile între facturi și nevoi de bază.
Se spune că majorările sunt necesare pentru a acoperi deficitul bugetar și pentru a asigura o calitate mai bună a educației. Este, fără îndoială, legitim ca universitățile să caute resurse pentru a-și susține activitatea. Însă întrebarea rămâne: la ce cost social? Dacă accesul la educație ține de posibilitățile financiare, riscăm să transformăm universitatea dintr-un spațiu al meritului într-un spațiu al celor bogați.
Faptul că, în multe cazuri, majorările se vor aplica în special viitorilor studenți, bobocilor din toamna lui 2026, nu face situația mai ușoară. Dimpotrivă, creează o generație care va porni la drum cu un handicap financiar încă din primul an. Pentru un elev de liceu din mediul rural sau dintr-un oraș mic, perspectiva unei taxe dublate poate însemna reorientarea spre piața muncii imediat după bacalaureat, nu din lipsă de capacitate, ci din lipsă de bani.
România momentului vorbește despre nevoia de specialiști, despre exodul creierelor, despre competitivitate și dezvoltare. Dar cum putem construi o societate educată dacă accesul la studii este condiționat de bani, de mulți bani? Pentru unii, facultatea va rămâne un obiectiv realizabil. Pentru alții, va deveni un lux. Diferențele sociale sunt deja adânci, scumpirea educației riscă să le transforme în prăpastii. Nu este doar o chestiune de bugete universitare, ci de șanse egale. Iar dacă șansa de a deveni student devine, pentru mulți, aproape imposibilă, atunci problema nu mai este doar economică, este una morală și socială.
Vasile Petrovan
