În această zi, 2 februarie, biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos (cf. Luca 2, 22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile.
La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul curăţiei şi sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.
În acea vreme, părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sfântul Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.
Simeon, Iubitorul de Dumnezeu, l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”. (cf. Luca 2, 29-32). Apoi i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (cf. Luca 2, 34-35).
La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie), care nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim”.
În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: „Acest prunc a adus cerul şi pământul”. Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) şi Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.
În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulţi oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit şi altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorînd mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferinţe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare.
Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: sfântul Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, sfântul Cosma, Episcopul Maiumei, sfântul Ioan Damaschin, sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi sfântul Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.
Pornind de la acest eveniment profund teologic, Întâmpinarea Domnului a fost trăită de-a lungul timpului nu doar ca o sărbătoare a bisericii, ci și ca un reper important în viața comunităților tradiționale.
„Tot astăzi, în popor e marcată și Ziua Ursului. În credința poporului român, comportamentul ursului poate fi considerat prevestitor al vremii. Bunica îmi spunea o vorbă din bătrâni: Astăzi iese ursul din bârlog. Dacă își vede umbra, intră înapoi în bârlog și e semn că iarna nu s-a lăsat dusă. Dacă nu își vede umbra, înseamnă că vremea începe să se încălzească și vine primăvara.
În această perioadă se țin și Filipii de Iarnă. Unii oameni țin câte șapte Filipi, începând cu 25 ianuarie până pe 2 februarie, iar alții numai 3 Filipi, de la 30 ianuarie până pe 2 februarie, crezând că astfel animalele din gospodărie vor fi protejate de lupi. În cursul acestor zile oamenii nu lucrează de teama să nu se îmbolnăvească sau să nu fie atacați de lupi. Gospodarii își afumă animalele din gospodărie și le stropesc cu aghiasmă de la Bobotează.
Dacă în ziua cu lumină este senin, atunci vara va fi călduroasă. Dacă picură din streașină, albinelor le va merge bine peste an și mierea va fi dulce”, informează Gabriela Filip, muzeograf la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
Foto – Muzeul Satului Baia Mare
