Victorie pentru CS Minaur, care urcă pe locul 2
CS Minaur a învins-o astăzi, în Sala polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare, pe CSM Vaslui cu 29-24 (12-10), într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Zimbrilor.
Prima parte a meciului a fost una destul de echilibrată. În repriza a doua băimărenii au reușit să-și sporească avantajul, iar fluierul final i-a găsit cu cinci goluri în plus pe tabelă față de adversarii lor.
Cu cinci puncte, după două victorii și un egal, CS Minaur e pe locul 2 în clasament. Lider e HC Buzău, cu maximum de puncte. Podiumul e completat de Dinamo, care are 4 puncte, tot atâtea câte a adunat și SCM Politehnica Timișoara, care e pe poziția a 4-a.
În etapa viitoare CS Minaur va juca la Timișoara, în 28 septembrie, de la ora 17:30.
Sursa foto: CS Minaur/ Ovidiu Dragomir
Citește și
Un gest neașteptat: Mitriță și-a anunțat retragerea de la echipa națională














