Astăzi a sunat din nou clopoțelul în școlile din România. Pentru unii copii a fost prima zi de școală din viața lor, un moment unic, plin de emoție și nerăbdare. Însă, pentru mulți dintre ei, această zi nu a arătat așa cum ne-am obișnuit să fie: fără festivitățile tradiționale din curtea școlii, fără atmosfera de sărbătoare care marchează un început nou.
Motivul este bine cunoscut: protestele cadrelor didactice, declanșate la nivel național. Profesorii cer respect și demnitate, își revendică drepturi firești, după ani în care statutul lor a fost ignorat, iar vocea lor a fost minimalizată. Este un gest legitim și necesar, un semn că demnitatea nu se negociază și că școala nu poate funcționa sănătos câtă vreme dascălii se simt umiliți și nesusținuți.
Totuși, dincolo de rațiunile juste ale acestor proteste, există și o realitate dureroasă. Cei mici au devenit victime colaterale. Emoția primei zile de școală, acel moment irepetabil, pe care fiecare dintre noi îl purtăm în memorie, le-a fost răpit. În locul zâmbetelor și al aplauzelor din curtea școlii, au găsit o atmosferă tensionată, în care revendicările sindicale s-au ciocnit de indiferența ministerului.
Cine este de vină? Este simplu și complicat în același timp. Profesorii luptă pentru un viitor mai bun, dar vina nu le aparține lor. Răspunderea stă pe umerii celor care conduc Ministerul Educației și, în special, al ministrului David, care a reușit să transforme o problemă veche într-o rană deschisă. În lipsa unui dialog real și a respectului față de cei care formează generații, s-a ajuns ca elevii să plătească prețul unei neputințe politice.
Da, profesorii au dreptate să iasă în stradă și să nu cedeze. Dar, în acest început de an școlar, ar trebui să nu uităm un adevăr simplu: copiii nu au nicio vină. Ei sunt victimele colaterale ale unui conflict în care maturii se luptă pentru principii, dar uită că unele emoții nu se mai pot recupera niciodată.
Vasile Petrovan
