”DOR de FOTBAL în cartier” revine la Baia Mare
Evenimentul sportiv „DOR de FOTBAL în cartier” revine la Baia Mare în weekendul 23–24 august și se va desfășura pe terenul sintetic al Liceului „Aurel Vlaicu”.
Înscrierile pentru competiție sunt deschise până vineri, 22 august, ora 12:00, la adresa comunicare@baiamare.ro. Tot vineri, de la ora 15:00, va avea loc tragerea la sorți care va stabili structura competițională și alte detalii organizatorice.
Fiecare echipă poate înscrie un lot format din 12 jucători, iar meciurile se vor disputa în sistemul 6+1. Organizatorii recomandă ca echipele să fie alcătuite, pe cât posibil, din jucători din cartierele pe care le reprezintă.
Competiția, aflată la a doua ediție, își propune să adune cât mai mulți pasionați ai sportului rege și să transforme terenul într-un spațiu de întâlnire al comunității prin fotbal.
Vasile Petrovan















