Victorie acasă pentru CSM Sighet într-un amical cu Unirea Dej
CSM Sighet a învins-o, aseară, cu 2-1 pe Unirea Dej, într-un meci amical disputat pe Stadionul Solovan. Pentru sigheteni au marcat George Dănăilă și Luca Hadadea.
Antrenorul George Zima a rulat întreg lotul avut la dispoziție. A fost a patra partidă amicală disputată de CSM Sighet după reluarea pregătirilor. Bilanțul celor patru meciuri: trei victorii și o înfrângere.
Următorul meci pentru CSM Sighet e în 30 iulie, în deplasare la FC Olimpia Satu Mare, în primul tur al Cupei României.
Sursa foto: CSM Sighet
Citește și















