Antrenorul Constantin Schumacher s-a despărțit de CS Minaur
Din motive personale, antrenorul lui CS Minaur Baia Mare, Constantin Schumacher, a decis să nu mai continue alături de echipă, se arată pe pagina de Facebook a grupării de Liga 3. Schumacher venise pe banca tehnică a Minaurului în luna ianuarie a acestui an.
”Chiar dacă perioada petrecută împreună la Minaur Baia Mare nu a fost una lungă, vrem să îți transmitem aprecierea noastră sinceră pentru implicarea, profesionalismul și devotamentul de care ai dat dovadă. Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru club și pentru echipă, pentru eforturile depuse și pentru spiritul pe care l-ai adus în vestiar și pe teren”, transmit reprezentanții clubului băimărean.
În ediția trecută de campionat, CS Minaur a terminat pe locul 1 în seria 10 a Ligii 3, mergând la barajul de promovare. A fost însă eliminată de Poli Timișoara.
Reunirea lotului Minaurului este programată pentru 14 iulie. (T.S.)
Sursa foto: CS Minaur Baia Mare
Citește și














