S-a stins Adela Mărculescu, una dintre marile doamne ale teatrului românesc - 54 minute în urmă
Hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, sărbătorit în prezența a trei ierarhi și a numeroși credincioși - 2 ore în urmă
Rezerviștii Poliției de Frontieră din Sighetu Marmației au marcat Ziua Poliției de Frontieră Române printr-o întâlnire aniversară - 2 ore în urmă
Daniela Onița-Ivașcu, director OCPI MM: „Vom readuce activitatea la normal, în condiții de maximă siguranță pentru datele și drepturile cetățenilor” - 2 ore în urmă
Stupina Arnăuț – povestea unei afaceri de familie construite cu pasiune și răbdare - 3 ore în urmă
Părintele Bogdan Ciocotișan din Dumbrăvița marchează două decenii de slujire preoțească - 3 ore în urmă
Accelerează lucrările pe DJ 182B și se amenajează o traversare provizorie peste râul Lăpuș, între Cătălina și Mocira - 3 ore în urmă
Cod galben de furtuni în Maramureș - 8 ore în urmă
Proiectul „Primul ghiozdan” continuă și în anul școlar 2026–2027; Aproape 2.500 de elevi din Maramureș vor primi rechizite gratuite - 9 ore în urmă
Atelier cu miros de pâine și lecții de bunătate la Muzeul Satului Baia Mare - 9 ore în urmă
Jurnal de EURO U21 | O nucă tare pentru ”tricolori”
Naționala U21 a României joacă în această seară, de la ora 19, cu Spania, în cel de-al doilea meci din faza grupelor de la EURO 2025, competiție găzduită de Slovacia. În prima partidă România a fost învinsă de Italia, 1-0, după ce a ratat un penalty plus o ocazie uriașă în ultimele minute ale jocului. S-ar fi putut mai mult cu italienii, însă până la urmă ”tricolorii” s-au ales, scuzați exprimarea frustă, cu praful de pe tobă.
În celălalt meci din grupă, tot miercuri, Spania a trecut de țara gazdă a competiției, dar nu fără emoții. Ibericii au învins cu 3-2, cu un gol marcat în minutele de prelungire. Asta după ce au condus cu 2-0 și s-au crezut cu sacii-n căruță. Slovacii însă au fost arțăgoși în joc, n-au renunțat la șansa lor și era cât pe ce să obțină un punct.
A fost cum a fost cu Italia, s-a lăsat cu înfrângere pentru ”tricolori”, însă dacă pierd și cu Spania își iau adio de la EURO, ultimul joc, cu slovacii, de marți, contând doar pentru palmares. Chiar și cu un egal calificarea ar fi complicată: ar trebui să batem Slovacia și am depinde de rezultatele celorlalte echipe din grupă.
Spania e un adversar mai puternic decât Italia. A câștigat trofeul european la U21 ultima oară în 2019 (are cinci adunate până acum), iar în urmă cu doi ani a jucat finala. Ultima întâlnire oficială între România și Spania U21 a fost la precedentul EURO, în 2023, găduit de noi și Georgia. Ibericii ne-au învins în primul meci din grupă cu 3-0. Sec, adică, fără drept de apel.
”Selecționerul ibericilor este Santi Denia, fost fundaș central, care a evoluat pentru Atletico Madrid în perioada 1995-2005. Acesta se ocupă de loturile de juniori și tineret ale Spaniei încă din 2010, timp în care a pregătit U17, U19 și U21, fiind la naționala de tineret urmașul actualului selecționer al primei reprezentative, Luis de la Fuente. Acesta a fost și selecționerul reprezentativei Spaniei la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, când Spania a cucerit aurul”, notează site-ul FRF. De altfel, cinci dintre jucătorii care au cucerit aurul olimpic – Juanlu Sanchez, Marc Pubill, Cristhian Mosquera, Beñat Turrientes și Diego Lopez – se regăsesc și acum în lotul U21 al Spaniei.
Lotul Spaniei de la acest turneu final este printre cele mai bine cotate. Doar patru jucători evoluează în afara Spaniei, doi în Anglia și câte unul în Olanda și Italia. Așa încât ne așteaptă un meci extrem de dificil astăzi la Bratislava. Dar hai să sperăm. Și hai România!
Tiberiu Sabo
Sursa foto: UEFA
Citește și















