Raisa Vlășan, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional Eurofolklor București - 2 ore în urmă
Școala de vară „Fabrica de eminescieni” s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 6 ore în urmă
Atelierele de vacanță „Descoperă. Creează. Joacă” de la Muzeul Satului Maramureșan din Sighet s-au încheiat cu multă voie bună - 7 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Credința vindecă suferința – meditație la Duminica a patra după Rusalii - 7 ore în urmă
Muzeografa Gabriela Filip aduce reperele tradiționale mai aproape de tinerii băimăreni - 7 ore în urmă
Puncte de hidratare și prim ajutor în Baia Mare, pentru combaterea efectelor caniculei - 9 ore în urmă
Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie - 10 ore în urmă
Trei scriitori maramureșeni, incluși în antologia „Memorie culturală vs Amnezie culturală” lansată la FestLit Cluj 2026 - 10 ore în urmă
Salvamont Maramureș și Poliția de Frontieră, intervenție de peste 14 ore pentru salvarea a trei cetățeni ucraineni din munți - 11 ore în urmă
Cod roșu de caniculă în Maramureș: maxime de 41°C și disconfort termic deosebit de accentuat - 11 ore în urmă
„Zâmbetul Năzdrăvan al Copilului sub Bagheta Magică a Învățătorului”: O sărbătoare memorabilă la Școala Gimnazială Băsești
Școala Gimnazială Băsești a găzduit miercuri, 4 iunie, un eveniment educațional de amploare, intitulat „Zâmbetul Năzdrăvan al Copilului sub Bagheta Magică a Învățătorului”. Proiectul, inițiat și coordonat de directorul școlii, prof. Crina-Rozalia Blidar, alături de o echipă dedicată formată din întregul colectiv al Școlii Gimnaziale Băsești, a celebrat într-un mod inedit Ziua Copilului și Ziua Învățătorului.
Evenimentul a fost conceput ca o poveste despre joacă și învățătură, reușind să aducă zâmbete pe fețele copiilor și să sublinieze rolul esențial al cadrelor didactice în formarea tinerei generații, printr-o serie de activități creative și interactive. Întregul personal al Școlii Gimnaziale Băsești s-a implicat activ în implementarea acestui proiect.
Programul a debutat cu Spectacolul „LUMEA LUI MORCOVEL”, un moment artistic captivant care a introdus participanții într-o atmosferă de poveste și veselie (preșcolarii și elevii claselor primare). Distracția a continuat cu activitatea „Desene pe asfalt”, unde elevii și-au folosit imaginația pentru a crea adevărate galerii de artă în aer liber, folosind cretă colorată.
Unul dintre cele mai așteptate momente, Sesiunea de pictură pe față, a transformat fețele elevilor în personaje de poveste și animale, sub bagheta magică a cadrelor didactice voluntare, contribuind la o atmosferă de joc și distracție generală.
După o dimineață dedicată artelor vizuale și jocului, programul a continuat cu o serie de momente artistice dedicate teatrului și tradițiilor românești. Elevii clasei a VI-a au adus pe scenă „Dl. Goe” într-o variantă proaspătă și amuzantă, demonstrând talentul tinerilor actori. A urmat un moment artistic tradițional românesc de excepție, Călușarii de la Școala Gimnazială Băsești, formați din elevi ai claselor a II-a, a III-a, a V-a, a VII-a și a VIII-a, sub coordonarea directoarei prof. Crina-Rozalia Blidar, un prilej de promovare a folclorului și a obiceiurilor locale.
Surpriza a venit din partea cadrelor didactice și a personalului școlii, care au oferit o nouă interpretare a operei „Dl. Goe”, un cadou artistic plin de umor și dragoste pentru elevi. Programul cultural s-a încheiat cu „Povestea literei P”, prezentată de elevii clasei a VII-a, un moment educativ-artistic ce a explorat importanța limbajului, și cu sceneta „Vrem să vă dăruim câte o fereastră de Matei Vișniec”, oferind publicului o incursiune în teatrul modern.
Scopul principal al proiectului a fost sărbătorirea Zilei Copilului și a Zilei Învățătorului prin implicarea activă a elevilor și cadrelor didactice în activități menite să stimuleze creativitatea, talentul, colaborarea și respectul reciproc, consolidând legătura dintre școală și comunitate. Obiectivele au inclus asigurarea participării artistice, dezvoltarea creativă a elevilor, promovarea culturii și a tradițiilor, facilitarea interacțiunii pozitive dintre elevi și profesori, precum și evidențierea rolului esențial al învățătorilor.
„Acest eveniment a fost o sărbătoare a inimii școlii, unde Zâmbetul Năzdrăvan al Copilului a strălucit sub Bagheta Magică a Învățătorului. Am promis o după-amiază plină de râsete, de momente care să ne facă să reflectăm cu drag la legătura unică dintre elevi și profesori, și de bucuria pură a teatrului, și am reușit să livrăm această experiență memorabilă”, a declarat prof. Crina-Rozalia Blidar, directorul Școlii și coordonatorul proiectului.
Proiectul, bazat pe voluntariat și pe resursele proprii ale personalului școlii, a creat o atmosferă festivă, plină de bucurie și creativitate. Rezultatele atinse includ dezvoltarea abilităților artistice și de comunicare ale elevilor, consolidarea spiritului de echipă și a colaborării, promovarea valorilor culturale și educaționale, și crearea unui sentiment puternic de apartenență și mândrie față de școală.
Felicitări și la cât mai multe astfel de evenimente deosebite!
Click aici pentru a viziona sceneta „Dl. Goe”.
















