Lotul convocat de Costin Curelea pentru meciurile naționalei U21 cu Kosovo și San Marino - 10 ore în urmă
Campionatul Național de rugby 7s juniori 1 se reia duminică la Lăpușel - 10 ore în urmă
Înotătorii de la CS Seini, rezultate promițătoare la Cupa Primăverii de la Otopeni - 10 ore în urmă
Acțiuni pentru siguranța călătorilor în transportul public din Baia Mare - 11 ore în urmă
Doi jucători excluși din lotul lui CS Minaur după înfrângerea de la Cluj. Alții sunt „în analiză” - 11 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Părinți și copii, educație și ascultare – Meditație duhovnicească la Duminica a patra din Postul Mare - 11 ore în urmă
Polițiști la minifotbal - 11 ore în urmă
Stagiu de pregătire pentru acordarea primului ajutor, dedicat personalului didactic din Poienile de sub Munte - 12 ore în urmă
Ziua Internațională a Francofoniei la Vișeu de Sus: elevii Liceului Teoretic „Bogdan-Vodă” au gătit preparate din bucătăria franceză - 12 ore în urmă
Înfrângere acasă pentru CSM Sighet, care însă nu îi afectează poziția în clasament - 12 ore în urmă
O familie monoparentală cu nouă copii, ajutată în cadrul unui parteneriat între Episcopia Maramureșui și Sătmarului și Episcopia Română a Spaniei și Portugaliei
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, și a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, s-a încheiat un parteneriat între cele două eparhii, pe o durată de un an de zile, în vederea sprijinirii copiilor proveniți din medii sociale vulnerabile.
Ca urmare a acestui parteneriat de colaborare, o familie monoparentală cu nouă copii, care a rămas fără locuință în urma unui incendiu devastator, va beneficia de construirea unei case noi, în cadrul Proiectului Eparhial „Construiește o casă, zidește suflete”, oferindu-li-se astfel posibilitatea unui trai decent.
Ajutorul financiar necesar pentru realizarea acestui proiect a fost oferit de către Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, prin Proiectul „Inimă de părinte, dragoste pentru copii părăsiți”, cu contribuția generoasă și plină de dragoste creștinească a credincioșilor români ortodocși din diaspora iberică. Acest sprijin este o mărturie vie a solidarității dintre românii de pretutindeni și a lucrării iubirii creștine care transcende granițele geografice.
„Într-o lume tot mai marcată de individualism și indiferență, astfel de gesturi de milostenie și compasiune dau mărturie despre lucrarea Duhului Sfânt în viața credincioșilor și despre puterea comunității eclesiale de a aduce lumină și speranță celor aflați în suferință. Nu doar nevoile materiale sunt alinate prin acest ajutor, ci și durerile sufletești ale unei familii greu încercate, care primește astfel un semn concret al iubirii lui Hristos, lucrătoare prin oameni.
Această inițiativă reînnoiește convingerea că Biserica, prin cler și credincioși, rămâne un stâlp de sprijin, un factor de echilibru și un loc al întâlnirii dintre credință și faptă.
În numele celor care vor beneficia de acest dar neprețuit, adresăm alese mulțumiri Preasfințitului Părinte Timotei, întregii Episcopii a Spaniei și Portugaliei, precum și tuturor celor care s-au implicat în acest demers de înaltă valoare morală și spirituală. Suntem încredințați că această faptă de milostenie va rodi binecuvântare, atât pentru cei care au primit, cât și pentru cei care au dăruit. „Căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (II Corinteni 9, 7)”, transmite Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Foto arhivă
















