Gheorghe Chindriș, maramureșeanul care a creat primul sat românesc din SUA, găsit decedat în casă - 9 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu - 10 ore în urmă
Maramureș, în Top 10 Destinații FIJET România 2026 - 11 ore în urmă
Fărșangul din Dămăcușeni, ritualul care vestește primăvara în Țara Lăpușului - 12 ore în urmă
Șoferii care contestă suspendarea vor putea rămâne fără permis până la decizia finală - 12 ore în urmă
Paula Seling avertizează asupra unor conturi false care îi folosesc identitatea pentru a cere bani și cadouri - 15 ore în urmă
„Mărțișor – leagăn de dor”: La Sarasău se organizează un atelier de creație pentru copii - 15 ore în urmă
Blind Date with a Book – o întâlnire surprinzătoare cu lectura la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus - 15 ore în urmă
Primăvară azi, iarnă mâine: ce anunță meteorologii - 15 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (I) - 17 ore în urmă
Ultima săptămână de campanie electorală
A început ultima săptămână de campanie electorală înaintea alegerilor prezidențiale programate pentru 4 mai 2025, dată la care românii sunt chemați la urne să-și desemneze viitorul șef al statului.
Campania electorală pentru primul tur a început pe 4 aprilie, la ora 00:00, și se va încheia sâmbătă, 3 mai, la ora 7:00 dimineața. În cazul în care va fi necesar un al doilea tur de scrutin, campania se va relua imediat după validarea oficială a rezultatelor de către Curtea Constituțională și se va încheia pe 17 mai, la ora 7:00.
Calendarul votului: țară și diaspora
– În România, votul are loc duminică, 4 mai, între orele 7:00 și 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află în secția de votare sau stau la coadă pentru a vota își pot exercita dreptul de vot până cel târziu la ora 23:59.
– În diaspora, procesul de votare se desfășoară pe parcursul a trei zile:
– Vineri, 2 mai: între orele 7:00 și 21:00 (ora locală);
– Sâmbătă, 3 mai: între orele 7:00 și 21:00 (ora locală);
– Duminică, 4 mai: între orele 7:00 și 21:00 (ora locală sau ora României, după caz).
Și în străinătate, alegătorii prezenți la ora închiderii urnelor vor putea vota până la ora 23:59.
Cine sunt candidații?
Biroul Electoral Central a stabilit ordinea pe buletinul de vot pentru cei 11 candidați înscriși în cursa prezidențială:
- George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
- George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)
- Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)
- Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
- Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)
- Victor Viorel Ponta (candidat independent)
- Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
- John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
- Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
- Nicușor-Daniel Dan (candidat independent)
Este de remarcat că cinci dintre aceștia — Elena Lasconi, George Simion, Cristian Terheș, Silviu Predoiu și Sebastian Constantin Popescu — au participat și la alegerile prezidențiale anulate anul trecut, când scrutinul nu a fost validat de Curtea Constituțională.
Ce urmează după vot?
După încheierea votului, procesul de centralizare și validare a rezultatelor urmează câteva etape importante:
– Până la 6 mai, toate birourile electorale județene, cele din sectoarele municipiului București și cele pentru secțiile din străinătate vor transmite procesele-verbale către tribunalele competente.
– Tot până la 6 mai, partidele și alianțele pot contesta alegerile la Curtea Constituțională, invocând motive de fraudă electorală, cu dovezi solide.
– Biroul Electoral Central va publica rezultatele votului prin corespondență cel târziu la 7 mai.
– Până la 8 mai, procesul-verbal final și documentele aferente vor fi înaintate Curții Constituționale.
– Cel târziu pe 9 mai, Curtea Constituțională va anunța oficial cine sunt cei doi candidați care vor merge în turul al doilea, dacă niciun candidat nu câștigă din primul tur.
Al doilea tur de scrutin
În cazul în care va fi organizat turul doi, acesta va avea loc pe 18 mai. Campania electorală pentru turul doi va începe pe 9 mai și se va încheia pe 17 mai, la ora 7:00.
Și atunci, românii din diaspora vor avea la dispoziție trei zile pentru a vota:
– Vineri, 16 mai: 7:00 – 21:00 (ora locală);
– Sâmbătă, 17 mai: 7:00 – 21:00 (ora locală);
– Duminică, 18 mai: 7:00 – 21:00 (ora locală sau ora României, după caz).
Procesul electoral se va finaliza odată cu validarea oficială a rezultatului de către Curtea Constituțională și publicarea deciziei în Monitorul Oficial, cel mai târziu la finalul lunii mai.
Vasile Petrovan
Foto: ”Fragment” din panoul de tablă pentru afișe din Piața Revoluției din Baia Mare















