Final de eră în fotbal. Cristiano Ronaldo spune că se pregătește de retragere - 40 de minute în urmă
Constantin Brâncoveanu, domnul care nu și-a lepădat credința nici în fața morții - 2 ore în urmă
Clipa de natură - 4 ore în urmă
Aur pentru România la Europene! La numai 15 ani, Aniela Tudor este campioană europeană la sărituri - 5 ore în urmă
Noi ne topim, Antarctica îngheață. O planetă care știe să ne amintească de extreme - 6 ore în urmă
Casa Verde se schimbă în 2026: banii merg către baterii, nu către panouri - 6 ore în urmă
Cinci seri de film sub cerul liber, la Sighetu Marmației. MMIFF 2026 vine la Muzeul Satului - 8 ore în urmă
David Popovici a primit oficial distincția pentru cel mai bun înotător european al anului 2025 - 11 ore în urmă
Părintele Constantin Necula revine la Baia Mare pe 21 august - 11 ore în urmă
Motorina s-a ieftinit de azi. În unele benzinării a coborât deja sub 10 lei pe litru - 12 ore în urmă
Salvați-mi fetița! a fost strigătul disperat al mamei. Ambulanțele românești, oprite de vameşii sârbi.
Un accident cumplit a avut loc noaptea trecută în Serbia, la aproximativ 10 kilometri de granița cu România. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, două înmatriculate în România și unul în Serbia. Impactul violent a curmat trei vieți: un cetățean sârb, un român de 30 de ani și fetița lui de doar 8 ani. Ironia crudă a sorții face ca micuța să fi obținut chiar în acea zi locul 1 la un concurs de dans sportiv. Familiile din Craiova, care se întorceau acasă după competiție, au trăit clipe de coșmar.
Șoferul sârb, care a provocat tragedia, era beat și a fugit imediat de la locul accidentului, dar Poliția l-a prins însă la scurt timp și l-a reținut.
În încercarea disperată de a salva victimele, Serviciul de Ambulanță Județean Mehedinți a trimis două echipaje către locul tragediei. Din păcate, la graniță salvatorii s-au lovit de un obstacol absurd, vameșii sârbi nu i-au lăsat să treacă, pe motiv că nu aveau pașapoartele la ei.
Minutele prețioase s-au scurs în timp ce medicii români ascultau neputincioși, prin telefon, strigătele disperate ale mamei fetiței. După aproape o jumătate de oră de insistențe și explicații, ambulanțele au primit, în sfârșit, permisiunea de a intra în Serbia. Însă a fost prea târziu… Medicii locali declaraseră deja decesul fetiței și al tatălui ei.
„Dacă nu întârziam în vamă, poate era o șansă” a spus medicul Cornelia Bernardi, care a intervenit la locul accidentului. „Mama fetiței era în stare de șoc și îmi tot spunea: Salvați-mi fetița!”
Deși există un protocol de colaborare între România și Serbia pentru astfel de situații, în acea noapte, el nu a fost respectat.
Vasile Petrovan














