La 24 februarie 1848, un moment deosebit din istoria națională a României a avut loc la Paris, unde tricolorul românesc a fost arborat pe clădirea Primăriei, alături de drapelele altor națiuni europene. Acesta nu a fost doar un simplu act protocolar, ci un semn al recunoașterii internaționale a simbolului național al României și al apartenenței noastre la idealurile revoluționare care cuprindeau întreaga Europă în acele vremuri. Tricolorul, cu cele trei culori – roșu, galben și albastru – a fost văzut ca un simbol al unității, al luptei pentru libertate și drepturi fundamentale, alături de alte simboluri naționale din țările aflate în mișcare pentru emancipare.
Acțiunea de arborare a tricolorului românesc în Paris a avut loc în contextul Revoluției din 1848, un val de mișcări revoluționare ce a cuprins întreaga Europă, aducând în prim-plan idealurile de libertate, dreptate și fraternitate. În Franța, unde revoluția împotriva monarhiei a fost în plină desfășurare, gestul simbolic de a înălța tricolorul românesc pe una dintre cele mai importante clădiri ale capitalei a fost un semn de solidaritate cu luptele popoarelor europene, inclusiv cu mișcările de eliberare națională din Principatele Române.
Inițial, tricolorul românesc avea culorile dispuse orizontal, cu albastru în partea de sus, urmat de galben și roșu la bază. Această dispunere reflecta idealurile revoluționare ale vremii, inspirate de principiile Revoluției Franceze și ale altor mișcări naționale din Europa. Culorile drapelului românesc simbolizau, în mod clar, lupta pentru dreptate și unitate națională. În acest context, tricolorul a devenit un simbol al dorinței de libertate și al aspiratiilor naționale ale poporului român.
O schimbare importantă a avut loc în 1859, când, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, tricolorul a fost adaptat într-un mod semnificativ: culorile au fost aranjate vertical, cu albastru lângă lancea drapelului, galben în mijloc și roșu pe exterior. Această nouă dispunere simboliza unitatea celor două principate române, Moldova și Țara Românească, care fuseseră unite sub aceeași conducere în urma revoluției din acea perioadă.
Istoria Tricolorului Românesc începe înainte de Revoluția din 1848, încă din timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu de la 1821. Proclamația rostită de revoluționar pe 23 ianuarie 1821, la Padeș, a avut loc sub un steag ce avea un ciucure în aceste trei culori. Astfel că unii istorici consideră că reprezintă prima dovadă a tricolorului românesc. Mai târziu, în 1834, domnitorul Alexandru Ghica al Țării Românești a cerut sultanului Mahmud al II-lea să autorizeze folosirea unui steag pentru armată, miliții și navele de război. În urma aprobării acestuia printr-un hatișerif (decret imperial), steagul a fost stabilit cu trei benzi orizontale de culori roșu, galben și albastru, dispuse de sus în jos.
Astăzi, la 24 februarie, aniversăm „Ziua Sfântului Tricolor Românesc”, un prilej de mândrie națională. Tricolorul este un simbol al unității și identității noastre ca popor, un simbol care a însoțit istoria națională a României în drumul său spre modernizare și autonomie. În fiecare an, de Ziua Tricolorului, românii din țară și din diaspora celebrează acest simbol național, reflectând asupra lecțiilor istorice și valorilor fundamentale ale națiunii: libertatea, unitatea și demnitatea.
Fie ca această zi să ne amintească de sacrificiile înaintașilor noștri, care au luptat pentru ca România să devină un stat liber și unitar. Tricolorul românesc rămâne un simbol al luptei pentru drepturi și libertăți fundamentale, iar în fiecare 24 februarie, sărbătorim nu doar un steag, ci întreaga noastră istorie și identitate națională.
Vasile Petrovan
Drapelele României din secolul XIX, dispunerea culorilor fiind pe orizontală
