Medalii de bronz și rezultate bune pentru sportivii LPS- structura „Aurel Vlaicu” Baia Mare în finala Campionatului Național de Atletism de la Craiova - 26 minute în urmă
Absolvenții promoției 1996 ai Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației s-au revăzut după trei decenii de la terminarea studiilor - 1 oră în urmă
Caniculă în Maramureș: recomandări, puncte de prim ajutor și măsuri de prevenire a incendiilor - 2 ore în urmă
Artiști talentați ai Insieme Music School au cucerit scena Festivalului Internațional de Interpretare Muzicală „Ursulețul de Aur” - 2 ore în urmă
Violeta Diana Vele a cucerit Trofeul categoriei de vârstă în cadrul Festivalului „Ursulețul de Aur” - 5 ore în urmă
PS Timotei Sătmăreanul a slujit la slujba priveghiului Preasfințitului Emilian Crișanul - 6 ore în urmă
Icoana Maicii Domnului de la Rohia a ajuns pentru prima dată la Cluj-Napoca - 6 ore în urmă
28 iunie, Elon Musk împlinește 55 de ani - 7 ore în urmă
Prognoză meteo pentru Maramureș, duminică 28 iunie 2026 - 7 ore în urmă
Record la Roma: Aur pentru David Popovici în finala de 100 m liber la Trofeul Settecolli - 16 ore în urmă
Protopopiatul Baia Mare: Au fost premiate proiectele catehetice înscrise în Concursul Național „Hristos – Cuvântul care vindecă”
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la sediul Protopopiatului Ortodox Baia Mare au fost evaluate proiectele catehetice înscrise în cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”, ediția a 16-a, organizat de Patriarhia Română cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în contextul Anului Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul Comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
La acest eveniment a premierii la nivel de protopopiat a fost prezent părintele Fabian Coroian – protopopul Băii Mari și părintele Bogdan Ciocotișan – coordonator al biroului de tineret Baia Mare, precum și reprezentații proiectelor câștigătoare înscrise în această competiție.
În urma deliberării s-a obținut următoarea clasificare:
- Premiul I: Grupul catehetic al Parohiei Ortodoxe „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Săcălășeni – preot paroh Adrian Dobreanu în colaborare cu Școala Gimnazială Săcălășeni – profesor Carmen Dobrican;
- Premiul al II-lea: Grupul catehetic al Parohiei Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” Ferneziu – preot paroh George Breaz în colaborare cu Școala Gimnazială Ferneziu – profesor Carmen Dobrican;
- Premiul al III-lea: Grupul catehetic al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare – preot Ghiță Man în colaborare cu Liceul Teoretic „Emil Racoviță – profesori Cosmin Lauran și Sorina Hodiș.
Toate cele trei proiecte câștigătoare vor fi evaluate în perioada următoare la nivel de Eparhie, de către Sectorul Teologic-Educațional al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, alături de celelalte proiecte înscrise din toate protopopiatele, urmând ca proiectul câștigător să fie transmis către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române.
Premierea proiectelor la nivel național va avea loc cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale – 21 mai 2024, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Foto: Tudor Ciocotișan


















