Tradiții din țară și din străinătate, reunite la Festivalul Internațional de Folclor „MARA” - 25 minute în urmă
Zi de reculegere la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare - 1 oră în urmă
Preasfințitul Părinte Iustin a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare în această duminică - 2 ore în urmă
Ge-Baek Summer Camp 2026: Experiență de neuitat pentru sportivii băimăreni la Asuaju de Sus - 2 ore în urmă
Albumul „101 minuni de la capătul lumii – Băiuț”, semnat de Walter Übelhart, studiat de doctoranzi din Franța și Spania - 2 ore în urmă
ANAF și scriitorii din România - 4 ore în urmă
A început campania de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor în Tăuții-Măgherăuș - 5 ore în urmă
Eveniment cultural la Someș Uileac. Revedere, lansări de carte și program artistic - 5 ore în urmă
Începând cu 1 august 2026, regulile privind eliberarea cărților de identitate s-a modificat - 7 ore în urmă
Acțiune de voluntariat la Balta Două Veverițe din Recea. Comunitatea este invitată să participe - 8 ore în urmă
„Săptămâna Patimilor”, concert extraordinar al Corului Madrigal la „Sfânta Treime”
Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare este gazda unui concert exraordinar susținut de către Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Dirijor Anna Ungureanu.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19.00. Concertul se înscrie în seria de evenimente culturale remarcabile, dedicat spectatorilor de toate vârstele, într-un periplu cultural-artistic intitulat Festivalul Madrigal.
Corul Madrigal are o existență neîntreruptă de peste 60 de ani, fiind înființat în 11 aprilie 1963 la Brașov de către Maestrul Marin Constantin. De-a lungul timpul s-a evidențiat prin mii de concerte și evenimente și aproape 100 de discuri.
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului se alătură acestui demers cultural-artistic prin găzduirea evenimentului în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” întrucât evenimentul reliefează simbolismul zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului, prin muzică, artă dramatică și scenografie.
De asemenea, în curtea catedralei, va avea loc vernisajul expoziției în aer liber „Muzică contemporană românească în spații antice universale” – Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți. Prin armonizarea unor concepte aparent divergente, Corul Madrigal pune în valoare spații culturale antice prin lucrări de muzică corală contemporană autohtonă. Expoziția fotografică prezintă imagini ale ansamblului în cadrul unui spațiu spectaculos, încărcat de istorie, ce aparține patrimoniului universal – Sarmizegetusa Regia.
Concertul Extraordinar „Săptămâna Patimilor” suținut de membrii Corului Național de Cameră MADRIGAL – Marin Constantin, vine să aureoleze pleada de activități cultural-artistice care au avut loc în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Biletele se distribuie gratuit la pangarul catedralei sau prin rezervare gratuită pe Bilet.ro!
În cazul în care persoanele care și-au rezervat bilet nu se vor prezenta, locurile rezervate vor fi disponibile cu 10 min înainte de începerea spectacolului.














