Share
Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii contemporani (IV) – «Generația ‘80» (I)

Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii contemporani (IV) – «Generația ‘80» (I)

DICȚIONARUL CENTRULUI ARTISTIC BAIA MARE

ARTIȘTII CONTEMPORANI (IV)«GENERAȚIA ‘80» (I)

4. Dorel PETREHUȘ:Tomografii Contemporane

Dorel PETREHUȘ

*19.02.1957, Dumbrava/Lăpuș (Maramureș) – …)

Absolvent al Institutului de Arte Plastice «Ion Andreescu», Cluj-Napoca, secția pictură, promoția 1982

pictor, muzeograf, manager și curator expozițional român

Despre semnificațiile anilor terminați cu…4: 1984 / 1994 / 2004 / 2024

Cercetând mai cu atenție documentarul adunat pentru elaborarea acestei prezentări, am băgat de seamă o stranie coincidență: destinul înfrățit cu hazardul conjuncturilor vieții de zi cu zi au făcut în așa fel încât rânduirea evenimentelor expoziționale cu semnificații deosebite, pe răbojul curgerii și devenirii în timp a creației lui Dorel PETREHUȘ, să își fi înfipt reperele de marcaj majore în ani cu terminații cifrice în 4 !

Nu știu dacă asta va fi având vreo semnificație anume în legătură cu procesele zămislirii acelei lumi fabuloase, plină de viață și de stranietăți, pe care Dorel Petrehuș a ajuns să o „inventeze” în decursul celor mai bine de patru decenii de zbateri și producții creative, care îl separă, astăzi, de absolirea înaltelor școli academice clujene.

Putem presupune, însă, că „revizitarea” mărturiilor ce au rămas să înregistreze întru posteritate evenimentele acelor repere de marcaj, ar putea fi în măsură să ne dezvăluie fapte și înțelesuri apte să ilumineze astăzi – mai complet și mai nuanțat – fibrele artistice ale fabulosului univers petrehușian.

1984 –Confesiuni Relative – expoziție tematică de grup a membrilor ATELIER 35 Baia Mare,București, Galeria Orizont – sălile ATELIER 35:

Totul pare să fi început cu prilejul acelei manifestări expoziționale, cea dintâi care a „dus spre expunere” în capitala țării, o sinteză a producției artistice a grupului tinerilor artiști ai Centrului Artistic Baia Mare aflați cu toții, atunci la începuturile unor cariere individuale care, în răstimp, aveau să se dovedeascăde interes major – în cazul marii lor majorități !

Acolo la București – adică acolo unde „ora exactă” se dădeaîn toate domeniile, și se mai dă și astăzi ! – Dorel Petrehuș și-a dezăluit public, în premieră credo-ul artistic, acea adevărata ars poetica de la care nu s-a mai abătut vreodată:

„Să aduc în prim-plan întrebări legate de problematica esențială a naturii omenești: drama interioară a omului, cu înscenări vizuale, întrebări și stări.”

O artă poetică vizuală care, mulți ani mai târziu, i-a sugerat criticului de artă bucureștean Mihai Plămădeală, inspirata zicere: „Dorel Petrehuș nu pictează pentru se picteazăîn lume, ci pentru că are ceva de spus prin semn vizual”.

Cele două lucrări expuse atunci – Spațiu ludic, ulei pe pânză 80x 70 cm., și Obsesia copilăriei, 1983, ulei pe pânză, 70 x 80 cm. conțineau deja, bune articulate și fundamentate, caracteristicile vizuale ale viziunii pe care, în viitor, artistul avea să le dezbată copios și să le dezvolte spectaculos, până la complexa și complicata „textură vivantă” a înfățișării universului petrehușian de astăzi.

1994 – Dorel Petrehuș – Ghid de artă contemporană, Baia Mare, Muzeul de Artă / Muzeul Județean Maramureș

În urmă cu exact trei decenii, Filiala Baia Mare a U.A.P.R. și Muzeul de Artă «Centrul

Artistic Baia Mare» prezentau în cadrul ciclului expozițional Ghid de artă contemporană o remarcabilă expoziție personală Dorel Petrehuș. Imi intitulasem eseul însoțitor al modestului catalog1 de atunci Dorel Petrehuș și puterea identităților anonime2, pentru a sintetiza următoarea concluzie finală focalizată asupra semnificațiilor prezenței motivului pictural antropomorf în creația artistului : „In definitiv, așa anonime cum sînt, aceste personaje vorbesc adînc, impresionant despre problemele esențiale ale individului uman : durere și teamă, forță și putere, emoții, spaime și credințe, iubire și multă, multă mișcare. Rostirea se petrece firesc prin intermediul metaforelor, iar „marea metaforă” – sau, dacă mi se îngăduie o sintagmă ad hoc, metametafora în care se concentrează discursul acesta – este cea a puterii identităților anonime.”3

Din 1994 încoace, reîntîlnirile cu Dorel Petrehuș s-au petrecut cu regularitate pe simezele băimărene ale Complexului expozițional «Colonia Pictorilor», cu prilejul fiecăreia dintre edițiile expoziției oficiale organizate de Filiala Baia Mare a U.A.P.R. – Anuala Artelor. Pe parcursul acestui deceniu am simțit pulsul, discret dar viguros, al unei prefaceri permanente care ne surprindea, an de an, prin statornicia mijloacelor de limbaj plastic și a universului mental. Pe de altă parte, s-au putut intui datele unui proces în interiorul căruia tindeau să se cristalizeze structurile unei lumi imaginare tot mai complexe și mai pline de substanță. Pașii în devenire i-au fost marcați și în numeroase manifestări expoziționale personale și de grup organizate la Negrești-Oaș și Satu Mare.

2004 – Din Lumea 9: Busuioc–Petrehuș–Golban, Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului

Îndeosebi tripla expoziție personală prezentată la Muzeul Țării Oașului în primăvara acestui an – Din Lumea 9. Busuioc-Petrehuș-Golban4 – atrăgea atenția asupra faptului că, pe fondul consecvenței cu care și-a cultivat factorii de limbaj și de ideatică, creația lui Dorel Petrehuș a atins pragul unei mult îmbogățite și incitante viziuni asupra vieții și lumii.

2014 – Dorel Petrehuș,
Tomografii contemporane, Baia Mare, Galeria de Artă a Filialei Baia Mare a U.A.P.R.

Revenit cu o altă personală la Baia Mare după zece ani, iată că Dorel Petrehuș ne mai aruncă o provocare. Am așezat expoziția sa de acum sub genericul „Tomografii contemporane” pentru a sublinia, din perspectivă comparatistă, tocmai principala achiziție nouă a acestei îmbogățite și incitante viziuni asupra vieții și lumii : dimensiunea socială și angajarea civică.

2024 – Dorel Petrehuș, Cine suntem ?/Am fost odată !, Baia Mare, Centrul de Artă Contemporană, Galeria Hollósy

În 1994 notasem următoarea constatare: „În această lume a agitațiilor browniene, discursul picturii lui Dorel Petrehuș desfășoară un registru al acțiunilor conjugate, cerebral/afective. La o primă vedere, universul ficțiunilor sale plastice aparține complexului de atitudini și manifestări postmoderne. Pînă la un punct, observația este de altminteri corectă. Încadrarea sa în schemele atât de eterogene, uneori de-a dreptul prolixe, alteori neîndoielnic spectaculoase, ale «transconformismelor» generației ‘80 are însă puține șanse să aducă lămuriri în privința naturii și adîncimilor culturale și propriu-zis plastice pe care artistul le cuprinde.5

Urmele trecerii acestui deceniu întăresc cele de mai sus. Astăzi, ca și atunci, avem de observat că „evoluția acestui interesant plastician, de la debutul său petrecut în 1982 și pînă astăzi, s-a desfășurat într-un ritm al progresiilor moderate însă cu o tendință generală consecventă : aerisirea imaginii prin restrîngerea inventarului de semne și elemente obiectuale (așternute la început sub impulsurile unei anume frenezii gestuale), în beneficiul elaborărilor mereu mai disciplinate. În etapa actuală, maturizarea atinsă de Dorel Petrehuș este atestată tocmai de această evoluție progresivă petrecută în interiorul unuia și aceluiași model plastic – cel transavangardist – însușit și asimilat organic. La drept vorbind, maturizarea i s-a conso­lidat odată cu parcurgerea drumului ce desparte etapa jocului cu scrierea de cea arhitecturală a facerii imaginii plastice.6

De acum, procesul maturizării a intrat într-o etapă a deplinei coagulări de sistem reprezentațional și, deopotrivă, a viziunii despre lume și viață. Astăzi lucrările lui Dorel Petrehuș ne relevă cel puțin trei perspective majore asupra universului existenței umane. Distingem un univers mític (Totemuri europene, Mască, Personaje ruginite ), o lume istorică (Amprenta, Mormînt, Relicvă, Lume dispărută și, în sfîrșit, însemnele agitatei viețuiri contemporane ( Locuire, Din Lumea 9, Profile pe piele de nud,  Lume ).

Un al patrulea segment pe care l-am putea numi al intervalului  (preluînd sintagma făcută celebră de Andrei Pleșu) este constituit dintr-un grup de motive iconografice menite să arunce punți de legătură între celelalte trei lumi ( Înger, Înălțare, Visul I2 ).

Rădăcinile discursului erau deja fixate în 1994, când se putea observa „înstrăinarea treptată de registrul improvizațiilor ludice și, respectiv, trecerea progresivă de la soluțiile expresionist – abstracte către un fel de expresionism senzualist.7

Răstimpul a trei deceniu vine să confirme, astăzi, bănuiala de atunci că „principala motivație a unei asemenea translații va fi fost provocată de nevoia regăsirii figurației. Ca să evite riscurile vidării de substanță ideatică majoră (…) Dorel Petrehuș realizează un interesant demers în direcția recuperării figurativului obiectual. (…) Raportînd viziunea lui Dorel Petrehuș la ansamblul soluțiilor colportate cu stăruință, de prin anii ‘80, de generația căreia i se atribuie patronimul acestui deceniu, ne apare clar o diferență semnificativă ce rezultă tocmai din felul întrebuințării acestui motiv în construcția ficțiunii plastice. Cîtă vreme majoritatea colegii săi văd în corpul uman în primul rînd plasticitatea unor scheme obiectuale demitizate (fie visceral–sanguine, fie mecanic–locomotorii, emoțional–sexuale ori ambi­entale), reduse la componentele bio–fizice, Dorel Petrehuș urmărește un scop contrariu : resacralizarea înțelesurilor ideatice pe care motivul corpului uman le poartă în contextul întregii mitologii culturale omenești, din preistorie pînă în cea mai strictă actualitate tehnocratică. Dacă optzeciștii refuză – de nu cumva chiar demontează sacralitatea, fug de mit ori eventual se amuză inventînd înlocuitori contemporani de mituri consacrate (un fel de «erzatz»-uri ce pretind să sacralizeze sui generis cele mai banale, cele mai comune stări și obiecte), el simte îndreptățirea reîntoarcerii la sacrul genuin, deja consacrat, al corpului – și prin acesta al ființei umane. Firește că revenirea nu are în vedere codurile convențiilor revolute (…) ci  semnificațiile intelectuale interioare ori conexe, purtate/provocate de acest motiv.8

Într-un fel aparte, Dorel Petrehuș surprinde o linie evolutivă simbolică a umanității: pornește de la iscarea genetică (Embrion, Amprenta ), trece prin arheologia temporalității (Lume dispărute, Mormînt ) spre a sonda tribulațiile unui prezent extrem de proteic (Urme 13, Vis 1, Veghe, Profile pe piele de nud ).

Din punct de vedere plastic, constatările din 1994 sînt perfect actuale și astăzi. „Făcînd din „scrierea picturală” o preocupare de plan secund, ce se concentrează îndeosebi asupra gestului așternerii pigmenților prin care creează o realitate materială densă, vîscoasă, uneori saturată, atenția lui Dorel Petrehuș se concentrează și aduce în prim plan răspunsuri legate de existența spi­rituală specifică a speciei omenești. Așa se explică mai noua sa apropiere de expresionismul senzualist și tot în acest fel artistul atinge astăzi acel scop pe care și-l formulase încă din 1984 ca pe o profesiune de credință : «căutînd să pătrundă prin culoare pînă la esenț formelor, pictura devine un gest al restituirii simbolice»” . De regulă lucrările artistului sînt populate de personaje masculine. Doar prin excepție putem consemna prezențe feminine. Fizionomic, artistul le fură individuația. Sînt niște apariții humanoide, anonimizate, unica identitate îngăduită – dar cea esențială ! – este aceea care rezultă din apartenența la specie.

Dar, deși anonime, personajele sînt profund animate. Viața pulsează în ele și mai ales în jurul lor, în spațiul pictural în care sînt amplasate. De fapt întreg acest spațiu pulsează de energii, de învolburarea forțelor vitale. Însăși resacralizarea ființei umane în versiunea imaginată de Dorel Petrehuș se produce în jurul acestei proprietăți pe care o definește corpul uman : identitatea fizic – energetică. Trăirea fizică și respectiv acel „psyché” care, de la greci încoace, agită manifestările diferențiate ale lui homo faber. Mișcare și suferință, agitație și expresie, forță fizică și putere afectivă. Cu un cuvînt : energii.

Și încă un amănunt relevant. În viziunea artistului, omul este produsul și în același timp sursa proiectării energiilor benefice. Fără a fi neapărat optimistă, o asemenea deschidere

intelectuală evident pozitivă, are meritul că evită capcana unui fatalism descurajant.

Esențial de adăugat astăzi rămîne faptul că, în răstimp de zece ani, discursul lui Dorel Petrehuș a ajuns să articuleze o atitudine de profund civism, o perspectivă globală de autentică inserție socială. Poate că Din Lumea 9 are o funcție cheie în acest sens. Răstignit între visare – plăcere – înstrăinare de sine și de lume, omul contemporan se confruntă cu una dintre cele mai tulburi crize din întreaga existență a speciei.

Dorel Petrehuș nu face altceva decît să trascrie plastic semnele acestui moment de cumpănă. Cu alte cuvine, tomografiază expresiile prezentului pe care îl încarcă cu fiorul inefabil al picturalității, păstrînd intact tot amestecul gregar de purități și cangrene care ne marchează existența cotidiană.

Despre viitor, nici un cuvînt, nici o perspectivă, nici o rostire imaginară. Pentru că viitorul nostru nu pare că îl încape și pe cel al artistului.

 

NOTE

1Dorel Petrehuș. Ghid de artă contemporană, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Baia Mare, Muzeul Județean Maramureș – Muzeul de Artă, [Baia Mare], 1994, [catalog], 12 p., 9 ilustrații alb/negru.

2Tiberiu Alexa, „Dorel Petrehus și puterea identităților anonime, în Dorel Petrehuș. Ghid de artă contemporană, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Baia Mare, Muzeul Județean Maramureș – Muzeul de Artă, 1994, p. 3–4.

3 Idem, p. 4.

4Tripla expoziție personalăDin Lumea 9. Busuioc-Petrehuș-Golban, Muzeul Țării Oașului, Negrești-Oaș, 2004

5Tiberiu Alexa, „Dorel Petrehus și puterea identităților anonime, în Dorel Petrehuș. Ghid de artă contemporană, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Baia Mare, Muzeul Județean Maramureș – Muzeul de Artă, 1994, p. 3.

6 Idem, p. 3.

7 Idem, p. 4.

8 Idem, p. 4.

9Cf. Tiberiu Alexa, Centrul Artistic Baia Mare.Un deceniu de artă plastică la Baia Mare / Centre Artistique de Baia Mare. Une décénnie de vie artistique à Baiqa Mare. 1984–1993,  Inspectoratul pentru Cultură al județului Maramureș, p. XVIII ; LIX.

  dr. Tiberiu ALEXA

 

Citește si:

Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Contemporani (III) – «Generația 1965» (II)

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu