Share
Editorialul de sâmbătă. Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare: Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (XII)

Editorialul de sâmbătă. Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare: Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (XII)

  1. Leonhard BLUM (I)

*07.03.1857,Gunzenhausen (Franconia centrală/Bavaria, Germania) – †12.08.1933, Schloss Neuburg am Inn (Bavaria inferioară/Bavaria, Germania)

       pictor, architect și manager german

A văzut lumina zilei în Gunzenheim, pe atunci o mică localitate urbană de interes comercial și meșteșugăresc, situată pe râul Altmühl și în vecinătatea lacului omonim, ce fusese încorporată în Regatul Bavariei la 1806.

A fost al șaselea copil în familia evreiască Blume (încreștinată pe rit protestant în 1847), cu tatăl Conrad Blum(e) (n. la 20 noiembrie 1819, la Guzenheim) de meresie inițial pietrar, devenit apoi constructor–arhitect, și, respectiv, cu mama Margarethe Henriette Mathilde Funk (n. la 15 mai 1823 la Fürth), casnică.

La o dată necunoscută, familia și-a modificat numele din Blume în Blum.

După studiile elementare și secundare efectuate în localitatea de baștină, la îndemnurile tatălui a urmat studii tehnice în domeniul arhitecturii. Potrivit unei mărturii biografice publicată relativ recent, „Intenția mea de a deveni pictor nu s-a împlinit inițial pentru că am preluat profesia tatălui meu, conform dorințelor sale, care era arhitect. Cu toate acestea, la scurt timp după moartea lui, m-am simțit obligat să-mi urmez înclinația înnăscută de a mă pregăti ca pictor.[1]

EDUCAȚIA ȘI FORMAȚIA ARTISTICĂ

München        După ce activează ca arhitect până la vârsta de 33 de ani, și după decesul tatălui, simțindu-se cumva eliberat de respectul datorat tutelei parentale, în 1889 se stabileşte definitiv în capitala Bavariei, moment din care se dedică în întregime picturii.

◙            1890/1901 Timp de un deceniu s-a familiarizat cu desenul artistic şi pictura studiind, în metropola bavareză, sub îndrumarea lui Simon Hollósy la Şcoala particulară de pictură a acestuia. A manifestat preocupări deosebite pentru domeniul portretisticii.

Baia Mare   ◙ 1897, 1899/1901 Vreme îndelungată a cultivat legături constante cu cercul artistic studenţesc din jurul lui Hollósy. În acest context a luat parte la coloniile temporare de vară organizate la Baia Mare pentru studenţii Şcolii Hollósy.

PREZENŢELE ŞI ACTIVITATEA LA BAIA MARE (I)

* (1897?) 1899, 1900 şi 1901

Potrivit informaţiilor documentare pe care le cunoaştem, numele lui Leonhard Blum a fost implicat în diferite faze de organizare a patru dintre cele şase colonii băimărene ale studenţilor Şcolii Hollósy. Participarea sa efectivă este sigură în două cazuri (1900 şi 1901), aproape sigură în 1899 şi deocamdată incertă în 1897.

  1. 1897. Lista anticipativă a celor anunțați să colonizeze de la München, publicată la 14 martie în săptămânalul local de limbă maghiară Nagybánya és Vidéke, conţine următoarea menţiune provenită din „surse oficiale” – nemărturisite de redactorii publicaţiei, dar despre care putem presupune că trebuie să se fi aflat în legătură nemijlocită cu cercul münchenez al Şcolii Hollósy:

„(…) peste câteva săptămâni vor sosi în oraşul nostru cincizeci de artişti pictori (…). Lista artiştilor este următoarea: Aichinger, Leonhard Blum (…).” (cf. NaVi, XXIII (1897), nr. 11.)

Urmărind cu atenţie statistica numelor vehiculate în listările repetate ale coloniştilor din 1897, observăm că Blum făcea parte din categoria (destul de numeroasă) a artiştilor cuprinşi în lista anticipativă care însă nu se mai regăsesc în cele ulterioare. Acesta este principalul motiv ce ne îndeamnă să privim informaţia cu circumspecţie, atâta vreme cât ea nu va fi confirmată şi dintr-o sursă complementară. Faptul că Leonhard Blum nu reapare în listele din 12 mai, şi nici în cea retrospectivă, publicată de Nagybánya és Vidéke în octombrie, pare să sugereze mai degrabă faptul că proiectata participare a artistului la colonia din 1897 nu se va fi petrecut, totuși, în cele din urmă.

Date fiind, însă, circumstanţele mai speciale ale biografiei sale – artistul tocmai împlinea 40 de ani (vârsta aproape îl făcea congener cu Hollósy, iar nu cu majoritatea covârşitoare a studenţilor–colonişti); apoi datorită faptului că el parcursese în prealabil o educaţie artistică înrudită (în domeniul arhitecturii), putem înregistra – deocamdată cu titlu de ipoteză – posibilitatea ca artistul să fi vizitat totuşi colonia din 1897 însă pe cheltuială proprie (şi cel mai probabil pentru o perioadă scurtă), fără să beneficieze de facilităţile acordate studenţilor şi câtorva dintre artiştii colonizați (transportul gratuit, reduceri, sau gratuităţi în privinţa taxelor de studiu şi la plata modelului viu etc.).

Oricum însă, indiferent dacă informaţii documentare credibile vor confirma sau infirma o astfel de ipoteză în viitor, reţinem că la München, în 1897, Leonhard Blum, încă se număra printre studenţii Şcolii Hollósy (după ce începuse să frecventeze cursurile școlii cândva, pe la începuturile anului 1890).

O informaţie complementară, altminteri interesantă, atestă că, de prin octombrie 1897, Blum şi-a reluat studiile la München, în contextul unor dificultăţi financiare întimpinate în desfăşurarea activităţilor Şcolii sub coordonarea lui Béla I. Grünwald (după noua revenire de la Baia Mare) şi pe care acestea i le-a relatat lui István Réti într-o epistolă din 1900:

„(…) În această perioadă [octombrie—decembrie 1897] abia dacă am avut ceva venituri din taxe de studiu, cheltuielile au fost multe, pe de altă parte au mai fost cheltuilelile lui [Emil] Potner*, eu trebuia de asemenea să supravieţuiesc, aşa încât am fost nevoit să iau cu împrumut de la Bayerle, din banii pentru culori ai lui [Lazar] Goldstein*, iar unul dintre studenţi (Blum) [subl. n.–T.A.] şi-a achitat în avans taxa de studii de 100 de mărci (…).” (cf. MNG, Adattár, doc. nr. 10943/59.)

Cum îşi va fi petrecut Leonhard Blum sezonul de vară 1897 rămâne, deocamdată, o întrebare fără răspuns. Dacă informaţiile cunoscute nu-i confirmă participarea la colonia băimăreană din 1897, în orice caz ele nici nu o exclud.

Pe fondul acestei concluzii relativizante, să mai consemnăm opţiunile editorilor de până acum ai listei din 1897 faţă de integrarea/excluderea numelui lui Blum. El lipseşte din primele două scrieri ale lui István Réti (cf. Ré–Bö 1912, respectiv Réti 1954).

Cel dintâi istoriograf care a recuperat informaţia de presă analizată mai sus a fost istoricul de artă budapestan Otto Mezei, în 1983, fără însă ca el să efectueze şi o analiză critică a sursei şi contextului. Prudent, totuşi, şi printr-o procedură perfect ştiinţifică, istoricul de artă maghiar a formulat următoarele precizări la nota 35, paragraful 7:

„Despre artiştii ce urmau să sosească în cursul verii lui 1897 [ziarul] Nagybánya és Vidéke a publicat ştiri prealabile în numerele din 14 martie şi 2 mai ale anului respectiv. În rândurile de mai jos redăm prin contopire lista artiştilor (şi cei care nu s-au prezentat au fost membri ai şcolii [subl.n.–T.A.]. ) (…).” (cf. Mezei 1983, p. 81.)

Rezerve asemănătoare celor exprimate mai sus – şi cu un minus de nuanţare – m-au determinat, în 1986, să nu iau în calcul prezenţa lui Leonhard Blum în colonia băimăreană din 1897, semnalând totuşi (la nota 18) prezenţa numele său în lista anticipativă din aprilie, considerând că:

„(…) este interesant să prezentăm aici numele lor fie şi pentru motivul că ele pot contribui la reconstituirea generală a [grupului] celor care au gravitat în jurul lui Hollósy (…).” (cf. Alti 1986, p. 747.)

Am păstrat aceeaşi circumspecţie şi în volumul monografic din 1996, acolo unde am inclus doar cele două participări din 1900 şi 1901, singurele pe care le considerasem atunci pe deplin sigure. Însă dintr-o regretabilă eroare de corectură de care mă fac direct responsabil, acolo i-am listat, atât pe Anna cât şi pe Leonhard Blum, în grupul artiştilor austrieci (cf. Alti 1996, p. 97). Din respect faţă de necesara probitate morală şi faţă de adevărul ştiinţific (altminteri atât de evident!), înţeleg să sancţionez aici propria-mi greşeală şi să consemnez, prin cele două prezentări, cuvenitele rectificări privitoare la apartenenţa ambilor artişti la spaţiul de cultură artistică germană (müncheneză).

În 1992, repetând procedura colaţionării listelor publicate în Nagybánya és Vidéke, istoricul de artă clujean Jenő Murádin include numele lui B. printre potenţialii participanţi la colonia din 1897, lăsând să se subînţeleagă că ar opta în favoarea susţinerii ipotezei (cf. Murádin 1992). În temeiul opţiunii lui Murádin, redactorii ediţiei revizuite şi adăugite a scrierii lui István Réti au inclus și numele lui Blum în listarea coloniştilor din 1897 cu titlu de certitudine (cf. Réti 1994).

Cum opţiunile tind aşadar să se separe, chestiunea rămâne deschisă pe mai departe.

  1. 1899. Sursele documentare cunoscute configurează o situaţie întrucâtva asemănătoare celei din 1897 şi în anul 1899. Numai că, de această dată, argumente consistente susţin cu mai multă credibilitate ipoteza prezenţei lui la Baia Mare. Astfel, într-un articol publicat la 9 aprilie în Nagybánya és Vidéke, comunităţii locale i se comunică ştirea provenită de la München, potrivit căreia Şcoala particulară de pictură Simon Hollósy informase deja Primăria băimăreană despre intenţia de a coloniza din nou, pe durata sezonului de vară, reproducând şi lista anticipativă a artiştilor şi studenţilor aşteptaţi să sosească pe întâi mai:

Şcoala de pictură Hollósy (…) a trimis lista acelor pictori [subl. n.–T.A.] care vor sosi aici la întâi mai. Aceştia sunt următorii: (…) Leonhard Blum (…). Studenţii academiei din Paris [referire la Academia Julian]: (…). Artişti [străini] participaţi la expoziţii în străinătate, studenţi mai vechi ai şcolii [Hollósy, la München] : (…). Artişti indigeni: (…). Vor fi prezenţi aici în continuare: (…) [n. şi subl. n.–T.A.]” (cf. NaVi, XXV (1899), nr. 15.)

Analiza acestui text impune câteva observaţii. Vedem mai întâi că, la fel ca în 1897, Leonhard Blum s-a numărat printre membri münchenezi ai cercului Şcolii Hollósy care şi-au manifestat intenţia de a frecventa colonia băimăreană. Reţinem apoi gruparea coloniştilor în mai multe categorii distincte: studenţi (indigeni şi străini), studenţi la Paris asociaţi coloniei, artişti străini şi, în sfârşit, artişti indigeni. În acest context, numele lui B. este listat, oarecum surprinzător, în categoria studenţilor (străini) cursanţi ai Şcolii Hollósy. Se repetă, deci, procedura din 1897, fapt care trebuie pus pe seama sublinierii statului pe care îl avea la München.

Şi tot ca în precedenta împrejurare, numele lui Blum dispare apoi din lista retrospectivă a coloniştilor, publicată la 10 septembrie în Nagybánya és Vidéke sub semnătura avocatului băimărean Imre Harácsek (cf. XXV, 1899, nr. 37). De această dată însă, prezenţa sa pare mult mai plauzibilă decât în 1897. În sprijinul ipotezei ar fi de invocat aceleaşi argumente legate de posibilitatea participării sale pe cheltuială proprie şi independent de grupul studenţesc şi artistic sprijinit financiar prin subvenţia guvernamentală, respectiv prin transportul gratuit mijlocit de Primăria locală. Pe de altă parte, cronicarul gazetei băimărene pare să fi întocmit lista finală pe 1899 prin colaţionarea unor informaţii orale şi documentare cu referire strictă la studenţii finanţaţi ai Şcolii Hollósy. Comparînd-o cu celelalte liste cunoscute – şi în primul rând cu cea anticipativă din aprilie, observăm cu uşurinţă că enumerarea a ignorat pe deplin segmentul colonist al artiştilor deja formaţi profesional: indigenii (deopotrivă locali şi budapestani), despre care ştim însă că au luat parte la activităţile coloniei, desigur cu un statut independent în raport cu grupul studenţesc, (însuşi Hollósy, apoi István Csok, Károly Ferenczy, Béla I. Grünwald, József Faragó, István Réti, János Thorma, alături de alţi câţiva artişti maghiari, deja „maturizaţi” – Oszkár Glatz, Sándor Kubiny, Sándor Nyilasy, Gyula Szeremley, Jenő Keménffy) şi – fapt semnificativ – dimpreună cu un mic grup de trei artişti străini, în acel moment foşti şi actuali studenţi münchenezi ai Şcolii: elveţianul Max Buri şi germanii Leonhard Blum şi Alfred Grätzer.

Omisiunea nu este nici întâmplătoare, nici manipulatorie. Pur şi simplu cronicarul s-a arătat interesat exclusiv de activitatea şi de identitatea cursanţilor studenți–colonişti ai Şcolii Hollósy. Faptul rezultă limpede, mai întâi din chiar titlul şi conţinutul articolului („Festőművészeink kiállítása/Expoziţia pictorilor noştri – care oferise cititorilor săptămânalului Nagybánya és Vidéke prezentarea celei de a doua expoziţii profesioniste de artă organizate la Baia Mare exclusiv de studenţii Şcolii Hollósy), iar apoi din următoarea precizare plasată în finalul cronicii şi care introduce prezentarea listei:

„În fine, consider că este interesant să notez aici lista studenţilor–artişti [subl.n.–T.A.] care au frecventat şcoala în acest an. (…).” (cf.NaVi, XXV (1899), nr. 37.)

Pe temeiul acestui raţionament este logic să presupunem că, întocmai cum i-a ignorat pe coloniştii maghiari ce atinseseră deja statutul de artist consacraţ, ori pec el de independenţă profesională, gazetarul îi va fi omis din lista sa şi pe cei trei străini aflaţi în situaţii similare.

Receptarea disjunctă a coloniştilor băimăreni în două grupe distincte (artişti deplin formaţi şi foşti studenţi ai Şcolii, respectiv studenţi în curs de formare profesională), ar putea eventual să pară astăzi surprinzătoare. Mărturiile documentare atestă însă că ea a fost perfect firească în epocă. O regăsim în prima versiune a listelor publicate de István Réti în paginile catalogului expoziţiei aniversare din 1912 (cf. Ré–Bö 1912), unde autorul face distincţia între cei care au lucrat „în cadrul şcolii”, respectiv „în afara şcolii”. De altminteri, schema memorialistului avea să fie menţinută şi în cele două ediţii ale scrierii despre colonia băimăreană (cf. Réti 1954, 1994), semn că ea conservă percepţia clară pe care contemporanii au avut-o, la vremea respectivă, despre structura de participare a coloniştilor băimăreni.

Toate acestea pot explica pe deplin omisiunile/selecţia la care a recurs avocatul Imre Harácsek deoarece, atunci când a întocmit lista din finalul cronicii sale la expoziţia băimăreană din septembrie 1899, el s-a arătat interesat exclusiv de participarea şi creaţia coloniştilor—studenţi ai Şcolii Hollósy, nu şi de artiştii independenţi. Într-un asemenea context, devine evident că neapariţia numelui lui Leonhard Blum în lista retrospectivă trebuie pusă pe seama faptului că el aparţiea grupului de artişti independenţi care, neparticipând la expoziţie, nu au mai intrat în sfera de interes a cronicarului.

În temeiul argumentelor examinate mai sus, consider că există suficiente motive pentru ca să acceptăm ca foarte probabilă ipoteza prezenţei lui Leonhard Blum la Baia Mare, printre coloniştii anului 1899.

Este interesant să observăm că o asemenea ipoteză lipseşte cu desăvârşire din scrierile tuturor editorilor de liste ale coloniilor băimărene, de la Réti la Mezei, Murádin şi Şorbany compris Alti [adică – eu însumi]!. Motivul este simplu: ignorarea generală (şi totuşi nu puţin surprinzătoare!) a articolului cu lista anticipativă din aprilie 1899. În ceea ce mă priveşte, îmi amendez lista publicată (cf. Alti 1996) făcând cuvenita completare sprijinită pe argumentaţia de mai sus.

(va continua)

 

Tiberiu ALEXA

 

 

Lista abrevierilor:

AlTi 1986:      Tiberiu Alexa, Contribuţii la reconstituirea primei etape a istoriei mişcării artistice de la Baia Mare (1896-1901), în Acta Musei Porolissensis, Zalău, X, 1986, pp. 745-772.

AlTi 1996:      Tiberiu Alexa, Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul Artistic Baia Mare 1896-1996. Expoziţie organizată  de Muzeul de Artă Baia Mare cu sprijinul Guvernului României • The Baia Mare Artistic Centre 1896–1996. Exhibition held by the Baia Mare Art Museum with the support of the Romanian Government, Muzeul Judeţean Maramureş, Baia Mare, 1996; lista publicată la „Anexa 1 Artişti activi în Centrul Artistic Baia Mare în perioada Şcolii Hollósy • Artists who attended the Baia Mare Artistic Centre during the period of the Hollósy School”, p. 97–99.

NaVi, XXIII (1897), nr. 11: ***, Jönnek a festőművészek, p. 2;

NaVi, XXV (1899), nr. 15: ***, A Hollósy festőiskolája…, p.3;

NaVi, XXV (1899), nr. 37: H[arácsek]. I[mre, dr.]., Festőművészeink kiállítása, p.1.

Mezei 1983:   Otto Mezei, Nagybánya. A hazai szabadiskolák múltjából, Budapest, 1983. Listele editate la capitolul „Jegyzetek” [Note]: 1896 – nota 35, p. 81; 1897 – nota 35, p. 81-82; 1898 – nota 45, p. 83; 1899 – nota 54, p. 84; 1900 – nota 54, p. 85-86.

MNG, Adattár: Magyar Nemzeti Galéria, Adattár – Galeria Națională Maghiară, Budapesta, Fondul documentar

Murádin 1992:          Jenő Murádin, A nagybányai Hollósy–iskola névsorai, în Erdély Muzeum, II, 1992, nr. I–IV, p. 164-167.

Ré–Bö 1912:  Samuel Börtsök, István Réti, A nagybányai jubiláris képkiállítás illustrált katalogus, Nagybánya [Baia Mare], 1912.

Réti 1954:      István Réti, A nagybányai művésztelep, Budapest, 1954. Listele anuale editate la capitolul „A nagybányán tartózkodott festők névsora”: 1896 – p. 324; 1897 – p. 324; 1898 – p. 324 -325; 1899 – p. 325; 1900 – p. 325 (doar cifra participanţilor la colonie);  1901 – p. 325.

Réti 1994:      István Réti, A nagybányai művésztelep, Budapest, 1994 [ediţie revizuită, adăugită şi adnotată]. Listele anuale editate la capitolul „A nagybányán tartózkodott festők névsora * [/] A Hollósy–iskola ideje”: 1896 – p. 163-164; 1897 – p. 164; 1898 – p. 164; 1899 – p. 164-165; 1900 – p. 165; 1901 – p. 165.

[1] Wilhelm Lux „Leonhard Blum. Ein bedeutender Porträtmaler aus Gunzenhausen” [Leonhard Blum. Un important pictor portretist din Gunzenhausen], în Verein für Heimatkunde Gunzenhausen [Asociația pentru Istorie Locală Gunzenheim] (editor), Alt-Gunzenhausen. Beiträge zur Geschichte der Stadt und Umgebung [Vechiul Gunzenhausen. Contribuții la istoria locală și a zonei înconjurptoare], vol. 41 (1985), pp.. 62–65, citatul la p. 64.

Citește și

Editorialul de sâmbătă. Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare: Artiștii Școlii Hollósy la Baia Mare (XI)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu