Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 1 oră în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 1 oră în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 1 oră în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 2 ore în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare organizează concurs pentru funcția de manager - 2 ore în urmă
Știința Explorări joacă două meciuri în trei zile cu CSM București pe teren propriu - 2 ore în urmă
Peste 50 de clădiri și terenuri degradate din Baia Mare intră pe lista cu impozitare specială - 2 ore în urmă
Noul showroom Toyota Baia Mare și-a deschis porțile - 3 ore în urmă
„Cupa Crăciunului” va aduce magia sărbătorilor pentru șahiștii băimăreni - 4 ore în urmă
Autobuzul lui Moș Crăciun se pregătește să pornească la drum în Baia Mare - 4 ore în urmă
La Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare: Sală arhiplină de persoane la activitățile educaționale, găzduite în „Noaptea Muzeelor”, de Planetariu!
La Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare: Sală arhiplină de persoane la activitățile educaționale, găzduite în „Noaptea Muzeelor”, de Planetariu!
Cum a fost Noaptea Muzeelor la planetariul băimărean în 2023? A fost binișor, în ciuda faptului că norii au acoperit cerul minunat pe care, în cele din urmă, specialiștii l-ai dezvăluit vizitatorilor, în cupola planetariului. 1.430 persoane au trecut pragul instituției maramureșene.
„Dacă în program accesul în cupola planetariului era oferit din oră în oră, chiar de la început, datorită afluxului vizitatorilor, a trebuit ne adaptăm, organizând intrări din 30 în 30 de minute, de fiecare dată cu sala arhiplină, până către ora 1.00 dimineața (deși programul anunțat a fost până la 23.30).
Activitățile educaționale au ținut în suspans sute de copii și părinți, iar ”magicianul” Andrei Avram a demonstrat că știința este la îndemâna tuturor și – mai ales – că știința nu este plictisitoare, ci poate fi distractivă și … interactivă Concertul formației ”Echoes of a burning memory” a captivat atenția publicului tânăr, iar muzica s-a auzit extrem de bine în amfiteatrul parcului tematic. ”Piece de resistence” din meniul Nopții Muzeelor a fost prezentarea în interpretare nocturnă a proiectorului stelar Karl Zeiss ZKP1, de fabricație germană (Jena), bijuterie tehnică aflată temporal undeva la jumătatea centenarului planetariului (1923 – 2023, apoi 2024 și 2025 cu diverse momente). O altă atracție a copiilor, în nocturnă, a fost – ca în fiecare an – parcul astronomic în aer liber, iluminat, planetele sistemului solar și Soarele însuși primind sute de îmbrățișări de la copiii sosiți la Noaptea Muzeelor. Regretul nostru a fost că promisiunea unor observațiile astronomice directe prin telescop asupra planetelor Venus și Marte, precum și altor obiecte – nu s-a putut materializa datorită condițiilor meteo nefavorabile.
Adresăm mulțumiri partenerilor evenimentului și în special YMCA România, cu voluntarii echipați în tricouri albe – personalizate, care au făcut diferența, ajutând la organizarea evenimentului: Gabriela Pop și Mateea Pauliuc, de la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” și Irina Șchiopu, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. Mulțumim publicului pentru participare la acest eveniment-fenomen: Noaptea Muzeelor. Noaptea Europeană a Muzeelor și Ziua Internațională a Muzeelor reprezintă numai 2 dintre momentele aglomerate ale vietii muzeelor. În celelalte câteva sute de zile, vă așteptăm la schimb cu plata unui tichet de intrare, cu o ofertă mult mai bogată și mai captivantă. PS: Standul de publicații și suveniruri a fost deschis între orele 17:00 – 23:59. Câteva dintre momentele importante ale evenimentului au fost transmise live, iar înregistrările sunt disponibile pe Planetariul Baia Mare”, arată muzeograful Petru Ciprian Crișan.
C.Ț.






















