La „Lucaciu” au avut loc două manifestări științifice de înaltă ținută în cadrul simpozionului „Drumul spre cercetare în fizică”
În 4 – 5 mai, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare a găzduit două manifestări științifice de înaltă ținută, în cadrul simpozionului „Drumul spre cercetare în fizică”.
Evenimentul a fost organizat de prof. Cristian Heuberger, cu sprijinul dr. ing. Nicolae Bud. Invitatul de onoare a fost academician Nicolae-Victor Zamfir, vicepreședinte al Academiei Române.
Prima zi a fost dedicată tinerilor lucaciști cu preocupări deosebite legate de fizică, matematică sau robotică, aceștia prezentând comunicări interesante în domeniile respective, coordonați de profesorii: Laura Teșileanu, Gabriela Mărieș, Lucian Stoian, Gabriela Boroica, Daniela Heuberger.
În cea de-a doua zi, conferința „Cum am devenit cercetător științific în fizică”, susținută de academician Nicolae-Victor Zamfir, a fost o adevărată pledoarie pentru excelență și dăruire, menită să îi încurajeze pe tinerii din audiență să își urmeze visurile – care, așa cum a subliniat foarte bine distinsul oaspete, nu pot fi niciodată prea mari, atunci când faci totul cu pasiune, se precizează pe pagina Colegiului.
















