Lucrări ale elevilor de la Palatul Copiilor Baia Mare, expuse la Palatul Parlamentului din București - 9 ore în urmă
Podium pentru doi elevi din Țara Lăpușului la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la cros - 9 ore în urmă
Spitalul de Recuperare Borșa, modernizat cu echipamente de ultimă generație printr-o investiție de 4 milioane de euro - 9 ore în urmă
Elevi de la Școala Gimnazială din Agrieș, în vizită la Muzeul Satului din Baia Mare - 10 ore în urmă
Pompieri la curățenie - 10 ore în urmă
Arena Națională, mândria Bucureștiului, este falimentară - 10 ore în urmă
Curtea Jandarmeriei Maramureș, plină de copii de Ziua Porților Deschise - 11 ore în urmă
Corul „Delfinașii” din Baia Mare, din nou pe scenă alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” - 11 ore în urmă
FRF a anunțat încheierea mandatului de selecționer al lui Lucescu - 12 ore în urmă
Interdicție de circulație pentru camioane în Ungaria, de Paștele catolic - 12 ore în urmă
Contrabandă cu calul la Valea Vișeului; S-a lăsat și cu împușcături
Ieri, 2 februarie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 16.30, polițiștii de frontieră au observat patru persoane care transportau cu ajutorul unui cal mai multe colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul țării.
Bărbații au legat mai multe crengi de brad in spatele calului, iar pe acest ,,pat” de crengi au așezat cele 10 colete cu țigări, metodă pe care polițiștii de la Sectorul Valea Vișeului au mai întâlnit-o de-a lungul timpului.
Drept urmare, poliţiştii de frontieră au intervenit, persoanele în cauză au fost somate să se oprească, însă acestea au abandonat atelajul improvizat, după care s-au dispersat în direcții diferite. Oamenii legii au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă persoanele în cauză au ignorat somaţiile şi nu s-au oprit.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate și autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar în urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conțin 5.000 pachete țigări, în valoare de 58.500 lei.
În urma unor verificări specifice a fost identificat proprietarul calului, un cetățean român domiciliat în judeţul Maramureş, despre care s-a stabilit că este implicat în activitatea infracțională. De asemenea, s-a mai constatat că maramureșeanul a sunat la 112, la aproximativ 2 ore după producerea evenimentului și a reclamat că cineva i-a furat calul din grajd. Date fiind rezultatele verificărilor, bărbatul este în prezent cercetat pentru contrabandă.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.















