De Mica Unire, la Târgu Lăpuș cântecele tinerilor au luat locul ternelor discursuri politicianiste
La Târgu Lăpuș sărbătorirea Micii Uniri a fost cumva atipică, în sensul bun al cuvântului. Autoritățile au instalat un sistem de sonorizare în centrul orașului, iar ternele discursuri ale oamenilor politici au fost înlocuite de glasurile tinerilor talentați din zona Lapușului, care au interpretat frumoasele cântece patriotice.
Primarul Mitru Leșe a fost prezent, dar nu pe vreo scenă, ci între cele 150 de persoane care s-au adunat în centrul orașului. Echipaje ale poliției locale au vegheat să nu apară evenimente neplăcute. Nu au apărut, așa că au avut timp pentru o poză sărbătorească de grup.
Andrei BUDA
Foto: Centru de informare turistică din Târgu Lăpuș și Patrik TANCU





