Pe vremuri, numărul copiilor dintr-o familie era mult mai mare ca acum, iar în comunism mamele cu mulţi prunci primeau un titlul onorific.
Cei care au crescut într-o astfel de perioadă spun că traiul de atunci era puţin mai greu ca acum, însă existau şi multe lucruri pozitive.
„M-am născut într-o familie cu nouă copii, eu am fost al şaptelea. Mama o primit medalie de mamă eroină din partea statului comunist. Atunci o fost parcă viaţa mai uşoară, chiar dacă n-am avut atâtea. Tata putea să ne ia haine în rate. Fraţii aveau grijă unul de celălalt. Mama mergea la CAP şi făcea norme, iar tata a fost magazioner la Trustul Construcţii şi Montaj Baia Mare.
Când tăia mama câte o găină o împărţea la toţi, iar celui mai mic îi dădea labele şi zicea că a şti scrie frumos, îl păcălea. Cel mai mare mânca pulpa. Fiecare primea după gradul de implicare în familie. Cel mai mic dintre copii făcea pantofii la ceilalţi. Mama făcea socată şi ne dădea să bem, iar iarna aduceam zăpadă în casă şi ziceam că mâncăm îngheţată. Era plin de copii satul. La fiecare casă erau câte cinci-şase. Când apărea mecrişul toţi mergeam pe rât, îl culegeam şi-l mâncam, când erau pomniţe toată lumea era în pomniţar, iar când se făcea silvoiţă toţi mâncam numai asta. Era în funcţie de sezon.
Copiii nu erau atunci aşa pretenţioşi şi nici nu se îmbolnăveau aşa repede. Cei care aveau un pic de cap erau sprijiniţi de stat. Unul dintre fraţi a fost la profesională în Iaşi, altul în Baia Mare. A fost mai simplu învăţământul atunci. Le-o asigurat şi loc în cămin”, a declarat Petre Radu, un maramureșean.
De asemenea, Valeria Dunca, mama a cinci copii spune: „I-am crescut cum am putut. Pe una dintre fete până o fost de patru luni nu am dezvelit-o de pe ochi, o tot stat acolo în pătuţ. I-am dat numa’ ieguţa cu lapte şi o stat acolo, nu m-am putut ocupa de ea. Am mai avut trei mai mărişori şi nu o avut cine griji de ei. Asta până o venit o ţigancă din Poiană şi zice „io am o fetiţă de opt luni şi zice mamă şi tată”. A mea nu o zis nimic, m-am gândit că a fi mută (…). De mâncare le-am dat pui de mazăre, picioici şi mălai, n-o fost atâtea ca amu’. Nici pâine nu aveam, numai la Paşti şi la Crăciun făceam, în rest mâncam mălai. Da’ atunci o fost şi mai sănătoşi pruncii şi mai harnici. Lucrau atunci copiii, nu pierdeau vremea ca amu’, mergeau cu vacile”.
L.C.H.
Foto: arhivă
