Dimineața zilei de 16 decembrie 1989 a găsit Timișoara sub semnul unei tensiuni care depășea deja cadrul unui conflict local. Evenimentele declanșate în jurul pastorului reformat László Tőkés nu mai reprezentau doar o dispută administrativă, ci deveniseră un simbol al abuzului de putere al regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu.
Încă de la ora 7:00, în fața locuinței pastorului Tőkés din Piața Maria, se adunaseră zeci de enoriași și susținători hotărâți să împiedice evacuarea forțată a acestuia, ordonată de autorități. Oficial, cazul era prezentat drept o simplă măsură administrativă, însă contextul real era mult mai grav: Tőkés devenise o voce critică la adresa regimului, iar îndepărtarea sa urma să fie un avertisment brutal pentru întreaga societate.
Pe parcursul dimineții, numărul celor prezenți a crescut constant. Unii veneau pentru a-l sprijini pe pastor, alții din curiozitate, dar tot mai mulți animați de o nemulțumire profundă față de lipsurile economice, represiune și dictatură. În zonă au fost observate cadre ale Miliției și Securității, atât în uniformă, cât și în civil. Atmosfera era tensionată, dar pașnică.
În mai multe rânduri, László Tőkés a apărut la fereastră și le-a cerut oamenilor să plece acasă, temându-se de o intervenție violentă. Mulțimea a refuzat însă să se disperseze.
Încă din cursul dimineții, situația de la Timișoara a ajuns pe masa lui Nicolae Ceaușescu, la București. Nemulțumit că ordinul de evacuare nu fusese pus în aplicare, liderul comunist l-a sunat personal pe Radu Bălan, prim-secretar al Comitetului Județean PCR Timiș, cerând măsuri ferme și rapide.
Radu Bălan a încercat să minimalizeze gravitatea situației, raportând că orașul era sub control și că adunarea urma să se stingă de la sine. În realitate, autoritățile locale ezitau să intervină direct, temându-se de o escaladare.
În jurul orei 9:00, în Piața Maria se aflau deja câteva sute de persoane. Protestul începea să capete o amploare vizibilă, iar simpla solidaritate cu pastorul Tőkés se transforma treptat într-o contestare mai largă a autorității statului.
În jurul orei 13:00, din rândul mulțimii s-au auzit primele lozinci cu caracter politic: „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democrație!”. Sporadic, dar tot mai clar, a apărut și strigătul care până atunci fusese de neconceput în spațiul public: „Jos Ceaușescu!”. Pentru prima dată, liderul comunist era contestat deschis, în stradă.
Pe fondul ezitărilor autorităților de a pune în aplicare evacuarea, protestul a devenit tot mai vocal. Numărul participanților a continuat să crească, iar în Piața Maria se aflau deja câteva sute de oameni.
După ora 16:00, autoritățile au încercat să contracareze manifestația prin aducerea unor grupuri de muncitori și sindicaliști, cu scopul de a dilua protestul. Tentativa a eșuat.O parte dintre aceștia s-au solidarizat cu manifestanții, iar mulțimea s-a mărit și mai mult.
La București, Ceaușescu primea rapoarte tot mai alarmante și considera situația drept o tentativă de destabilizare. A cerut întărirea dispozitivului de ordine și informări permanente.
În jurul orei 17:30, protestul a intrat într-o fază ireversibilă. În Piața Maria, Ion Monoran, poet și instalator la Întreprinderea de Utilaj Greu (IUG), figură cunoscută a vieții culturale timișorene, a urcat pe unul dintre tramvaiele care traversau piața și a coborât pantograful, oprind alimentarea electrică. Gestul său a fost urmat imediat de blocarea altor garnituri. Tramvaiele au rămas pe loc, circulația a fost paralizată, iar călătorii au coborât și s-au alăturat manifestanților. În doar câteva minute, mulțimea a depășit 1.000 de persoane.
Atunci, pentru prima dată în mod colectiv și răspicat, s-a scandat: „Jos Ceaușescu!” Strigătul a fost urmat de „Libertate!” și de intonarea cântecului interzis „Deșteaptă-te, române!”. Frica, omniprezentă până atunci, a început să se destrame.
Între 18:00 și 19:00, manifestanții s-au organizat spontan în coloane și au pornit spre centrul Timișoarei.
Pe traseu, scandau: „Români, veniți cu noi!” și „Fără violență!” Oamenii se alăturau din tramvaie, din magazine, de pe trotuare. Deși unele grupuri au fost oprite și bruscați de forțele de ordine, nucleul principal al protestului a continuat deplasarea.
Mulțimea s-a regrupat în Piața Operei, în fața Catedralei Mitropolitane, unde numărul participanților a ajuns la câteva mii. Aici a fost scandat sloganul care a sintetizat dimensiunea națională a revoltei: „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”
Era evident că lucrurile deveneau mai complexe. De aceea, după ora 20:00, forțele de Miliție și Securitate au intervenit violent pentru dispersarea mulțimii. Manifestanții au fost loviți cu bastoanele, udați cu apă și spumă, împrăștiați și arestați. Zeci de persoane au fost urcate în dube, iar în mai multe zone ale orașului au fost sparte geamuri și distruse însemne ale Partidului Comunist. În jurul orei 21:30, în Timișoara au apărut și unități ale Armatei, scoase pe străzi în stare de alertă, inițial fără muniție de război. Orașul a fost practic blocat, iar ieșirile au fost controlate.
În paralel, la București, Nicolae Ceaușescu era informat în timp real despre confruntări. Considerând evenimentele un pericol major pentru regim, a aprobat implicarea extinsă a aparatului represiv. Generalul Iulian Vlad, șeful Departamentului Securității Statului (DSS), a convocat de urgență conducerea Securității și a decis trimiterea unei grupe informativ-operative la Timișoara. Din echipă au făcut parte:
- generalul Emil Macri, șeful Direcției a II-a – Contrainformații Economice;
- colonelul Filip Teodorescu, adjunct al Direcției a III-a – Contraspionaj;
- locotenent-colonelul Dan Nicolici, șeful Centrului de Informații și Documentare;
- locotenent-colonelul Gheorghe Glăvan, ofițer USLA,
alături de alți membri ai structurilor operative.
Misiunea lor era clară: evaluarea situației, coordonarea structurilor locale și identificarea liderilor protestului.
Până târziu în noapte, 16 decembrie 1989 s-a încheiat cu arestări masive, violențe și un oraș aflat sub stare de asediu. Ordinul lui Ceaușescu de a restabili „ordinea” nu a reușit însă să stingă revolta.
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/12/timisoara_01.JPG)
Pentru prima dată, un oraș românesc îl înfruntase deschis pe Nicolae Ceaușescu. Din Piața Maria și Piața Operei, Revoluția Română își începuse drumul ireversibil. Ziua următoare avea să aducă represiunea armată, dar și începutul prăbușirii definitive a fricii.
Vasile Petrovan
