Cu toții ar trebui să știm faptul că orice început va avea și un sfârșit, Dumnezeu fiind Însuși Alfa și Omega, adică Începutul și Sfârșitul (cf. Apocalipsa 22, 13). Și că orice faptă a noastră, bună sau rea, indiferent de context, nu va rămâne nerăsplătită într-un fel sau altul, atât în lumea aceasta pământească, cât și în cea viitoare, la Dreapta Judecată.
Nouă, oamenilor, nu ne place să fim judecați, dar judecarea și sancționarea purtării oamenilor constituie una din legile de temelie ale unei vieți întemeiate pe dreptate și adevăr și ale unei vieți sănătoase.
Tabloul Judecății de Apoi zugrăvit de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (25, 31-46), este de un dramatism și o măreție neobișnuite. Acest tablou este de fapt pus înaintea noastră în Sfânta Evanghelie care se va citi duminică în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii și care face referire la Înfricoșătoarea Judecată. Tabloul poate fi și o icoană mângâietoare și cutremurătoare totodată.
Pe scurt, lucrurile sunt foarte simple. Ca măsură și criteriu al Judecății vor fi luate faptele fiecăruia dintre noi. Toate acestea vor fi scoase la iveală și supuse judecății în lumina poruncilor dumnezeiești, pentru că ele sunt înregistrate undeva de unde nimeni nu le poate înlătura și desființa: în „Cartea Vieții” noastre și în ochiul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, vom fi judecați și pentru binele pe care nu l-am săvârșit în lumea aceasta. De asemenea, vom fi judecați și pentru participarea la păcatele altora. Dar, pe lângă răspunderea pe care o avem în față semenilor, va trebui să răspundem de ele și în fața lui Dumnezeu.
Nu este faptă sau cuvânt care să nu aibă ecou în lumea din jurul nostru. Aproape întotdeauna, copiii fac ce fac părinții, școlarii se iau după dascălii lor, cei mici după cei mari, și știm cu toții că exemplul rău se prinde mai ușor decât cel bun. Multe dintre relele și păcatele săvârșite de semeni în această viață își au izvorul lor în noi. Ne punem întrebarea: acest izvor, este chiar în ființa noastră, care suntem alcătuiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Viața nu este este dată spre osândă, ci spre mântuire, de aceea dreptatea lui Dumnezeu este în legătură în îndelunga Lui răbdare și că iubirea Creatorului este ca un veșmânt care acoperă dreptatea, fără a o desființa.
Prin această Sfântă Evanghelie, Biserica dorește să ne atragă într-un chip mai drastic atenția asupra consecințelor grave ale unei vieți înstrăinate de iubirea de Dumnezeu și de oameni, cu atât mai mult, de posibila indiferență cu privire la cum ne raportăm la Cel care ne-a oferit darul sacru al vieții: Dumnezeu!
Un înțelept a prins minunat graficul vieții pământești: trăim cum credem, murim cum am trăit și cum murim așa rămânem! Rămâne doar să cugetăm!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Pilda Întoarcerii Fiului Risipitor – „venirea în sine” și „venirea în fire”
