Share
Domnului profesor cu dragoste; o lecție predată în parcare de către elevi

Domnului profesor cu dragoste; o lecție predată în parcare de către elevi

Mașina din imagine a fost parcată în fața Școlii gimnaziale nr. 14 din Baia Mare. În mod firesc, ținând cont că aparține unui cadru didactic al școlii. Unul foarte iubit de către elevi, îndeosebi de cei din clasa a VIII-a A, unde domnia sa e diriginte. Elevii au vrut să-i facă o surpriză de ziua sa: să-i declare aprecierea și dragostea de ziua sa, acoperindu-i mașina cu post-it-uri cu urări și declarații de juvenilă iubire. N-a fost să fie, căci de ziua dascălului îndrăgit a nins, făcând zadarnică ideea. Dar nu au renunțat; doar au amânat pentru un prilej potrivit. Pe care l-au considerat a fi Ziua Îndrăgostiților, din moment ce ei își îndrăgesc dirigintele, fostul director al scolii, ”un manager foarte bun, așa cum puțini au fost în 34 de ani de învățământ”. Așa încât au umplut de drag mașina dirigintelui cu post-it-uri care consemnau simțirile lor față de aniversat. Era să le stricăm  surpriza, cu o știre – recunoaștem – insuficient verificată, căreia i-am dat drumul în lume. Dar copiii au făcut un gest superb pentru dragul lor diriginte. Ne-au sunat, prezentându-ne situația așa cum era de fapt. Ne-am cerut scuze vocii tinere care ne-a abordat, precum și colegilor ei,  ne cerem scuze și atât de iubitului diriginte. Pe care, sincer, îl invidiem pentru  modul în care și-a apropiat elevii. Și care ne trimite cu gândul la filmul (din 1967) ”Domnului profesor cu dragoste”.

Deci, ceea ce părea inițial a fi o lecție de parcare, s-a dovedit  că e o declarație de dragoste în parcare. Iar câtă vreme  astfel de relații profesor-elevi se înfiripă în învățământul românesc, când copiii învață de drag, nu fiindcă e musai, țara mai are o șansă. Deloc neglijabilă. (Ananei GAGNIUC)

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


19 Comentarii în această postare

  1. Asa imi place cand vorbiti aiurea pe internet,fara sa stiti,dragii mei, ce s a intamplat defapt! Pai sa va zic,daca voi astia nu stiti. Noi,elevii domnului ce i am lipit acele post-it-uri, nu le am pus in semn de ,,răzbunare,, sau cum spuneti voi,,sa se invete minte,,? le am pus in semn de gluma,ca si o farsa pt ca il iubim si doream sa ne amuzam! Dar,hai sa fim seriosi,oameni buni, zici ca voi astia care comentați nu ati parcat in viata voastra undeva unde este,cica,interzis! Ma lasi! Toti faceti la fel,poate si mai rau! Acest domn,lucreaza la scoala de langa masina parcata acolo,unde naiba trebuia sa parcheze? Langa Maramuresul? Sa mearga pana in centru sa lase masina si de acolo sa vina pe jos? Omg!?

    Răspunde
    • Ne-am cerut scuze pentru că, fără să vrem, am denaturat o idee superbă. Ne-am pus cenușă în cap și am reașezat lucrurile în făgașul normal și pe site și pe fb. Verificați.

      Răspunde
  2. Camelia Minghiras

    Trebuie sa stiti ca masina apartine unuia dintre cei mai iubiti profesori din scoala unde lucrez si eu.Dl.profesor este si fostul director al scolii, un manager foarte bun, asa cum am vazut putini in 34 de ani de invatamant.Este un diriginte foarte iubit, iar postiturile lipite de catre copii contineau DOAR mesaje de iubire pentru el.Masinile colegilor mei si-ale locuitorilor din zona sunt mereu parcate acolo.Nu pot sa cred ca autorul articolului n-a vazut mesajele , dand o astfel de interpretare unui gest sincer al copiilor pentru dascalul lor drag si respectat.Pacat !

    Răspunde
    • Ne-am cerut scuze pentru că, fără să vrem, am denaturat o idee superbă. Ne-am pus cenușă în cap și am reașezat lucrurile în făgașul normal și pe site și pe fb. Verificați.

      Răspunde
      • Camelia Minghiras

        Asa….asa…merita sa -l cunoasteti personal pe dl.profesor.Poate veti avea un articol asa cum n-am prea vazut in ultimul timp…doar de bine despre un dascal care chiar merita toata aprecierea.Ca profesor, coleg, manager, ca OM.

        Răspunde
  3. Nu conteaza

    Nu e adevarat… elevii unei clase au pus post-it-urile pe masina dirigintelui lor ci ocazia Valentine’s Day… nici vorba de parcare gresita sau alte prostii pe care le-ati scris… nu-mi dau seama daca ati pus titlul ala articolului din lipsa de informatii (daca da, informati-va) sau pentru ca ati vrur sa atrageti cat mai multa atentie cu aata, cum fac toti, oricum asta e semi fake news daca pot zice asa:))

    Răspunde
    • Ne-am cerut scuze pentru că, fără să vrem, am denaturat o idee superbă. Ne-am pus cenușă în cap și am reașezat lucrurile în făgașul normal și pe site și pe fb.

      Răspunde
  4. Pavoazarea mașinii din imagine s-a dorit a fi o surpriză de Valentine’s day pentru dirigintele elevilor și nu o lecție pentru parcare greșită. Post-it-urile au fost cu mesaje din partea copiilor!!!

    Răspunde
    • Ne-am cerut scuze pentru că, fără să vrem, am denaturat o idee superbă. Am reașezat lucrurile în făgașul normal și pe site și pe fb

      Răspunde
  5. Informati-va inainte de a da o stire!!! Masina a fost regulamentar parcata. Copiii clasei a VIII-a u facut o SURPRIZA dirigintelui lor de Valentine’s day! Si , DA, pe post-it-uri erau mesje frumoase, pacat ca nu le-ati pozat.
    Ar trebui sa se predea lectii despre FAKE NEWS in scoli, dar cred ca elevii deja stiu despre asta acum cand au vazut postarea voastra!!!

    Răspunde
    • Ne-am cerut scuze pentru că, fără să vrem, am denaturat o idee superbă. Am reașezat lucrurile în făgașul normal și pe site și pe fb. Verificați. Ne pare rău că nu v-ați putut extrage modei cu prezumția de vinovăție.

      Răspunde
  6. Aici nu e vorba despre soferul masinii parcate regulamentar sau nu.. ci este vorba despre un profesor apreciat si iubit de elevii lui!!!
    Ar trebui s-o retrageti sau sa desmintiti minunata STIRE de pe site!!!

    Răspunde
  7. Multumim frumos pentru ca vocile noastre ne-au fost ascultate si v-ati cerut scuze

    Răspunde
  8. Span Rozalia

    Un profesor demn, vertical care merita respect si admiratie!

    Răspunde

Lasă un comentariu