Prognoza meteo Maramureș, miercuri 1 aprilie 2026 - 6 ore în urmă
O nouă extragere în campania „Hai cu busul!” - 8 ore în urmă
Acțiune de colectare de aparate electrice în Baia Sprie - 8 ore în urmă
Jandarmi într-o altfel de misiune - 10 ore în urmă
Israel adoptă legea pedepsei cu moartea pentru palestinienii din Cisiordania - 11 ore în urmă
Săptămâna Verde la Bibliotecă: grupuri numeroase de elevi și preșcolari au participat la activități care îmbină lectura cu protejarea naturii - 11 ore în urmă
Ioan Marchiș expune la Bruxelles „Manifestul memoriei atavice” - 12 ore în urmă
Un meci ca un sfârșit de capitol - 12 ore în urmă
Cursul Național Regional de Taekwon-do ITF, dedicat perfecționării sprtivilor, a reunit sute de practicanți în Baia Mare - 12 ore în urmă
Festivalul de pricesne „Lumină din Lumină”- ediția a IX-a a oferit momente de emoție și credință spectatorilor din Târgu Lăpuș - 13 ore în urmă
89 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru; În Sighetu Marmației va avea loc un spectacol omagial
Miercuri, 14 februarie, de la ora 13.30, sala de spectacole a Centrului Cultural din Sighetu Marmației va găzdui spectacolul omagial „În umbra ta…”, cu prilejul împlinirii a 89 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru.
În cadrul evenimentului va avea loc evocarea poetului, precum și un recital de muzică și poezie pe versuri de Grigore Vieru.

Poetul s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta, la 246 km de Chișinău, în familia lui Pavel şi Evdochia Vieru. A urmat școala de 7 clase din satul natal, apoi școala medie din orașul Lipcani, pe care a absolvit-o în 1953. În anul 1957, student fiind, debutează editorial cu placheta de versuri pentru copii ,,Alarma”, apreciată de critica literară.
În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la mai multe reviste și publicații, inclusiv la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
În 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină, cu care rămâne până la tragicul accident din 2009. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice ,,Numele tău”, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată ca cea mai originală apariție poetică, devenind obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană.
În anii următori, poetului îi apar alte de zeci de cărţi destinate copiilor și adulților.
A încetat din viaţă la 18 ianuarie 2009, în urma unui accident de circulaţie. Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009, la Chișinău, în cimitirul central din strada Armenească. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în R. Moldova. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Veșnica pomenire!
Foto arhivă
















