Slujba Paraclisului Maicii Domnului la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” (GALERIE FOTO)
Marți, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a săvârşit Slujba Paraclisului Maicii Domnului la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Turț Băi, Protopopiatul Oaș. În 29 aprilie 2007 a fost pusă piatra de temelie a acestui așezământ de către Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. La început s-a construit clopotnița și un altar de vară. În primăvara anului 2014 a venit de la Mănăstirea Cășiel monahia Teofana Costea împreună cu încă două maici care sunt din Țara Oașului și astfel a început viața monahală la Turț. S-a construit un paraclis de lemn, frumos amenajat în interior cu icoane, unde se oficiază sfintele slujbe. Acum este în construcție o casă monahală de zid, ce are parter, un nivel și o mansardă și va cuprinde trapeza, bucătăria, un atelier de croitorie și chiliile.
Arhid. prof. Adrian Dobreanu
















