Victoria Petrenciuc și Patricia Moldovan reprezintă Maramureșul la Festivalul-concurs național „Pe deal la Teleormănel” - 56 de minute în urmă
Preselecție la fotbal în Maramureș: ASSG Băița de sub Codru își mărește echipa! - 1 oră în urmă
Pistele de biciclete împart opiniile în Baia Mare. Două perspective asupra aceleiași schimbări - 2 ore în urmă
Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc la Baia Mare. Prima Convenție Maramureșeană pune în discuție viitorul județului - 2 ore în urmă
Spectacol umoristic și muzical: Radu Pietreanu urcă pe scenă în Baia Mare - 2 ore în urmă
Copiii din centrele sociale din Sighetu Marmației, informați privind prevenirea bullying-ului și cyberbullying-ului - 2 ore în urmă
Servicii sociale gratuite pentru persoanele vârstnice din comunele Rona de Jos și Rona de Sus - 3 ore în urmă
Zeci de copii și tineri cu nevoi speciale din Maramureș au descoperit frumusețea litoralului - 4 ore în urmă
Un autoturism a luat foc pe strada George Coșbuc din Baia Mare - 5 ore în urmă
Coridorul Baia Sprie–Chiuzbaia prinde contur. A fost contractat sistemul public de închiriere a bicicletelor - 5 ore în urmă
Clopotul cel mare pentru Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia a fost turnat la Satulung
Maramureșeanul Gabriel Radu Blotor este cel mai mare fabricant de clopote din România și al patrulea din Europa, putând realiza clopote de până la 35 de tone, pe orice notă muzicală. Cu toate aceste atuuri, pentru turnarea clopotelor de la Catedrala ”Mântuirii Neamului” – inclusiv cel de 25 de tone, cel mai mare clopot din Europa (cu excepția Rusiei) – Patriarhia Româna a apelat la producătorul austriac Grassmayr.
În schimb, Episcopia Maramureșului și Sătmarului a apelat la firma din Satulung a lui Gabriel Radu Blotor, pentru a turna clopotul cel mare, de două tone, de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Însoțit de Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc și starețul Mănăstirii Rohia, și Arhid. Teodosie Bud, consilier economic eparhial, PS Părinte Episcop Iustin a asistat, ieri, 15 mai, la turnarea clopotului.
În conformitate cu rânduiala liturgică, înainte de turnarea acestuia, PS Părinte Iustin a citit rugăciunea prin care I se cere lui Dumnezeu să trimită harul Atotsfințitorului Său Duh asupra clopotului și să verse în acesta puterea darului Său, spre a-i chema pe credincioși la rugăciune, a le întări credința, a le spori evlavia, a le alunga lenea și a-i ajuta să se împotrivească bărbătește puterii celui rău.
Va urma apoi rugăciunea rostită în taină la slujba sfințirii clopotului: „Umple clopotul acesta de binecuvântarea Ta cea cerească, astfel ca glasul sunării lui auzindu-l puterile cele potrivnice ale văzduhului, să se depărteze de la curțile credincioșilor Tăi și toate săgețile lor cele aprinse, pornite asupra noastră, să se stingă; asemenea, trăsnetul fulgerelor, căderea grindinei și toată tulburarea cea vătămătoare a văzduhului fiind alungate și gonite de dreapta Ta cea atotputernică și tare, să se domolească, să se liniștească și să se depărteze.”

















