Share
Fanfara Baia Sprie a adus muzica mai aproape de cei mici

Fanfara Baia Sprie a adus muzica mai aproape de cei mici

Copiii de la grădinița aparținătoare Școlii Gimnaziale Baia Sprie au avut ocazia să descopere instrumentele de fanfară și să se apropie de muzică printr-o activitate interactivă susținută de reprezentanții Fanfarei Baia Sprie.

Cei mici au putut afla mai multe despre instrumentele muzicale și au descoperit sunete și ritmuri noi, într-o întâlnire care și-a propus să le stârnească interesul pentru muzică.

„Muzica aduce bucurie, unește suflete și aprinde pasiuni!

Astăzi (n.red. marți, 20 octombrie), am avut bucuria de a vizita grădinița aparținătoare Școlii Gimnaziale Baia Sprie, unde le-am prezentat celor mici instrumentele de fanfară și le-am oferit ocazia de a descoperi magia muzicii prin sunete, ritmuri și voie bună.

Poate că astăzi au descoperit pentru prima dată sunetul unui instrument de fanfară, dar cine știe câți dintre ei vor descoperi, astfel, o pasiune pentru întreaga viață.

Prin fiecare notă cântată, ne dorim să aducem muzica mai aproape de cei mici și să le arătăm că frumusețea ei poate începe cu o simplă întâlnire.

Fanfara Baia Sprie duce muzica mai departe, către o nouă generație!

Mulțumim doamnelor educatoare pentru invitație!”, transmite Fanfara Baia Sprie.

Citește și

Tinerii actori ai trupei Dramatique au adus pe scena din Baia Sprie șase povești pline de umor și emoție


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu